celor care mă citesc dincolo de armură

D. mi-a zis să scriu de fiecare dată când simt nevoia pentru că o să mă ajute să nu mai uit. Nu o să știe, dar îi mulțumesc pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat. Acum câteva luni, dar și recent. Sunt sigură că data viitoare va fi mai bine. Cum necum,  mi-am dat seama că aleg oameni tare valoroși, care să mă inspire și să mă motiveze, să-mi dea imbolduri și să mă ajute să conștientizez lucrurile care contează cu adevărat pentru mine. Uneori mi se pare incredibil cât de norocoasă sunt să-i găsesc exact la momentul potrivit. De cele mai multe ori îi ascult fără a le putea răspunde pe loc pentru că-mi transmit sentimente mai presus de cuvinte...Adevărul e că mi-a plăcut dintotdeauna să am oameni faini în preajmă, pe care să mă pot baza oricând, ei știind, la rândul lor, că le sunt alături necondiționat (evident, cu ceea ce-mi stă în putere). Aseară am fost întrebată dacă nu mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită de oameni și cum am reușit să trec peste. Bineînțeles că da (și încă de câte ori...). Secretul e că am învățat să nu am încredere în cei pe care cred că nu-i cunosc îndeajuns de bine și rămân îmbrăcată  în armură, că nu oricine merită să știe de port o mască și ce se ascunde în spatele ei...