ce zice ”Baba Dochia”?

Nu știu dacă tu, persoana care citește acum aceste cuvinte, ai simțit vreodată că prin lucruri mici mici mici poți dărui bucurii mari, poate uitate... Eu simt asta de fiecare dată când iau o pauză de la tot ce am de făcut, caut un petic de hârtie și încep să scriu cuiva. Tind din ce în mai mult să cred că o să fac din trimisul scrisorilor o meserie (mă și imaginez într-o mansardă scăldată de lumină printre zeci de plicuri și foi colorate, cu stickere cu adrese agățate peste tot :p).
Devine incredibil pentru mine cât de mult pot aprecia oamenii câteva rânduri împachetate într-un plic :

”un zâmbet , nu știu dacă să îți spun că ai avut dreptate sau că nu ai avut , deoarece bucuria care am avut-o atunci când am văzut scrisoarea, nu o pot descrie și nu cred că tu ți-o poți imagina. Pot să îți spun că nu a fost doar un zâmbet.”

 ”Dar odată ce zilele treceau, nu prea mai mi-a stat gândul la scrisoare, cu toate că știam că o voi primi. Până într-o seară când m-am gandit că gestul de a scrie o scrisoare unei persoane cu care ai avut contact doar câteva clipe ar fi doar ... doar o promisiune făcută pentru a prelungi o conversație, nu stiu ce prostii îmi mai trecuseră prin cap, dar m-am întristat puțin și brusc am zis să sper că voi primi și am adormit  cu gândul ăsta.”

Îmi pare oarecum rău că ”scrisoarea mea de primăvară” e în format electronic, deși o s-o pot deschide oricând...”Baba Dochia” îi e recunoscătoare expeditorului pentru toate gândurile bune trimise, atât de recunoscătoare încât e știrbă de alte cuvinte acum. Cel mai probabil o să le readune pe celuloză, sunt mai în siguranță acolo...

P.S.: mulțumesc, copil de 20 ani!