nu mă crede pe cuvânt. nu am așa o poveste interesantă. a fost doar o tentativă nereușită de titlu.
nu pot să-mi plimb degetele într-o singură fereastră, oricât de mult aș încerca, oricât de devreme va fi. Nunuc își vrea ghemul și pace. nu pot să accept frenetismul și ticăloșia timpului, mă lupt cu el și-i spun că poate să ticăie cât vrea, am căștile-n urechi și nu-l aud. ieri dimineață când am deschis fereastra au apărut vreo doi-trei porumbei pe bucata de tablă, probabil atrași de vocea lui Cat Stevens. abia acum mi-am reamintit de inelușele cu miere pe care li le-am lăsat și pe care se pare că le-au mâncat. de mai vin, mâine îi servesc cu firimituri de scorțișoară. oi fi nătângă, dar dacă nu m-aș gândi la lucruri frumoase aș lua câmpii de-a stângu, ceea ce nu-i prea de dorit având în vedere că mama îmi zice că acasă ninge, ninge, ninge...
o să fie bine, știu. pentru toți.