fiecare cu umbrela lui, s-ar spune. protagonişti într-o poveste cu umbrele, asta suntem. umbrele mari, sub care să ne putem ascunde. nu de ploaie, de noi. şubredă, umbrela mea e jucăria vântului; poznaşul o întoarce mereu ca pe-un buzunar. când o să fiu binedispusă, o să i-o las drept zmeu. poate aşa va fi pe deplin fericit, iar eu o să devin asemeni celui care mergea acum câteva dimineți gustând picăturile reci de aprilie, parcă neluând în seamă că era ciuciulete....până voi renunța la ea, nu-mi rămâne decât gândul la blondina ce-şi răsucea ciuperca în culori curcubeu sărutând-o. da,chiar aşa:)
....