re . re . re

 când uşile scârƫâie, ceva nu e în regulã. nici atunci când dulapurile nu se mai închid cum trebuie sau când creioanele se ascund prin cele mai îndepãrtate colƫuri ale sertarelor pentru a nu fi gãsite.
cine a mai pomenit oglinzi cu memorie scurtã, nu prãfuite, dar nãtângi?

regrete, refuzuri, renunƫãri. o primãvarã care se lasã prea mult aşteptatã. nelinişti, nemulƫumiri. valiza gri a lui Februarie încã nu s-a mutat. de multe zile doarme în faƫa uşii. mereu mã împiedic de ea. mereu. în fiecare zi.

meet my friend

Dãnuƫ.

( povestea unui om bolnav)

Ai 25 ani ( sau, în orice caz, pe undeva pe acolo, plus/minus 3), eşti de unul singur şi duci o viaƫã de câine vagabond, fãrã a fi în vreun fel conştient de asta. Nu ai familie, sau familia ta nu te vrea. Unchii şi mãtuşile te reneagã. Au încuiat uşa casei bãtrânesti şi pe tine te-au lãsat într-o debara ca vai de lume, dãrãpãnatã, friguroasã, murdarã...De vreo 3 ani oamenii se întreabã câte ierni o sã mai rezişti gerului cumplit şi dacã nu o sã fii gãsit degerat într-o bunã zi. Anul trecut, când ai dispãrut câteva zile, s-a întâmplat ca un tânãr sã fie cãlcat de tren...şi pentru cã nu i se cunoştea identitatea şi era îmbrãcat într-o salopetã albastrã ( aveai  una asemãnãtoare ), s-a presupus cã tu ai fi fost acela. Vecinii tãi s-au înşelat. Eşti bolnav. Ar trebui sã fii dus într-un centru special, îngrijit cum se cuvine, nu lãsat la voia întâmplãrii. Duminicã dimineaƫã poarta şi geamurile casei bãtrâneşti erau deschise, iar pe stradã plutea un miros întepãtor de fum. Tu ai dat foc. “Acum o sã stea în coliba pe care şi-a construit-o lângã vale”...Eşti bolnav. Ai o privire pierdutã, ciudatã şi adesea te-am vãzut mergând cu capul plecat, de parcã ai fi concentrat în gânduri total strãine de lumea asta. Eşti bolnav. Oamenii nu înƫeleg. Mulƫi râd de tine, unora le e milã. Tu nu înƫelegi, nu ai cum şi poate nici nu vrei. Zilele trecute, un om bun te-a chemat sã-ti dea mâncare. Incãlƫat cu nişte papuci uriaşi, soioşi, cu o înfãƫişare de veritabil sãlbatic, dar cu o vizibilã scânteie de mulƫumire în ochi, ai alergat mai bine de 100 metri cu bucuria unui câine cãruia i se aruncã un os. M-am simƫit un om nedemn de tot ce am în acel moment.

Dãnuƫ e bolnav şi nu are pe nimeni. Câteodatã îmi doresc ca realitatea sã fie doar un vis urât...

despre cum oamenii intrã la apã mai uşor decât hainele

gândurile te fac mic. mai mic decât un liliputan din povestea lui Gulliver. atunci hainele rãmân doar un labirint confuz pentru sufletul-licurici al unui pitic- buburuzã cu aripile înƫepenite de frig. tare mult mi-am dorit zilele trecute sã am o cochilie în care sã mã pot ascunde şi unde sã-mi ghemuiesc toate neliniştile..doar cã, în naivitatea mea, am uitat cã înainte de venirea zãpezii toti melcii şi-au luat casele-n spinare şi s-au mutat. câteodatã e atât de frig iarna, încât nicio pãturã nu ƫine de cald. iarna oamenii se ascund în spatele fularelor şi mãnuşilor, ascultã acorduri melancolice şi împart cãni de ceai cu stelele adormite. iarna firele de aƫã cristalinã devin turƫuri de gheaƫã care dor. fãurar a fost un ghem nãstruşnic, de-a dreptul neascultãtor..nu a ƫinut cont nici de cãrare, nici de fragilitatea aƫei...şi nici nu a avut deloc milã de un suflet- licurici. îmi doresc o cochilie la fel de mult cum buburuza vrea sã fie învelitã de o razã de soare..

while I'm out there

for a while, I'll just let my feelings roll on by.

timp de gândire....

pânã când rãnile se vor vindeca.

dintotdeauna şi pânã când?

 Tu ai fost  mai mereu un cocoloş de aluat  şi o hârtie mototolitã mãrunt- mãrunt, un cearşaf şifonat care, întins pe sârmã, a simƫit ciupitura dureroasã a unor cârlige vechi şi decolorate de  trecerea timpului  în locul adierii  dezordonate  a  vântului, o cutie ascunsã vederii, aşezatã undeva în spatele jucãriilor ...

....

pânã când, inimã dragã?

renunƫ la prefixul "sub-"

trebuie sã am încredere în mine.trebuie.trebuie.trebuie.trebuie.de o mie, de un million de ori trebuie. cum anume  nu ştiu încã, nici dacã voi reuşi. dar trebuie. şi mai trebuie sã dau dovadã cã sunt un om cu capul pe umeri, nu un bebeluş care acum învaƫã sã vorbeascã. de azi înainte.trebuie sã pot.

scrisoare fãrã plic

Zile triste,

V-am împachetat toate lucrurile în valiza gri. Nu vã mai deranjaƫi sã bateƫi la uşã sã mã întrebaƫi de ce. Vã spun acum, sã evitãm orice altã întâlnire : pentru cã v-am tolerat destul fãrã sã vã cer nimic chirie, pentru cã am nevoie de mai mult timp şi spaƫiu pentru mine şi pentru cã m-am plictisit de mofturile voastre ridicole. Pentru mine,  nu e cazul sã vã faceƫi griji;  în curând totul va fi bine pentru cã o sã fiu optimistã şi încrezãtoare în forƫele mele. Mai mulƫi oameni care mã iubesc mi-au spus cã s-ar putea ca primãvara sã vinã mai devreme anul acesta, aşa cã o aştept cu braƫele deschise. Valiza o puteƫi pãstra, eu o sã-mi cumpãr alta, una coloratã, cât mai coloratã.

G.

secunda de fericire de luni

parcã atunci când te aştepƫi mai puƫin  ai parte de lucrurile pe care ƫi le doreşti.

în stele, fulgi şi crengi. acolo.

mã supãr cu sau fãrã un motiv bine-întemeiat, mã rãzgândesc repede şi nu am o stare de spirit constantã... de aceea recunosc cã uneori sunt un om dificil. ştiu cã ar trebui sã o las mai moale cu încãpãƫânarea şi celelalte defecte afiliate, cã ar trebui sã nu mai port dupã mine lucruri care-i enerveazã sau chiar îi scot din sãrite pe cei dragi.

printre altele, nu sunt însã „copil crescut anapoda”. nu am crescut la întâmplare şi nu sunt om-baobab, cu mai multe zeci de mâini şi picioare, deşi... gândurile aleargã continuu într-un labirint aparent lipsit de logicã, într-o dezordine şi un du-te-vino de nedescris.

pânã acum credeam cã-mi sunt bine definite în minte şi cã pot uşor diferenƫia noƫiunile de ordine şi dezordine. am ajuns sã nu mai ştiu dacã e bine sã vezi ordinea din dezordine sau dezordinea din ordine. poate e mai bine sã rãmânã separate, sau poate pânã la urmã nu sunt decât talerele unei balanƫe, care se înclinã când într-o parte, când în cealaltã.

nu am vãzut lucrurile din unghiul ãsta pânã acum... dar dacã sã faci ceea ce îƫi place înseamnã sã creşti anapoda, atunci o sã devin în curând om-creangã-fulg-stea...

- Unde e cea mai mare dezordine-ordine din lume?

aş vrea niste aripi de zãpadã