curcubeu de vineri





clopin clopan

P.S.:oui, tu as raison.
tout peut changer aujourd'hui.
 je voudrais te revoir un jour.

gene albe

...

ieri mi s-a spus că am  gene albe. acum sunt doar „ostenite”.

o noapte răcoroasă și mută. dealuri neclintite, câteva licăriri de lumină în depărtare și șoapta misterioasă a vântului, ce te învăluie ca-ntr-un șal... sunt puține stele pe cer și parcă și ele vor să se ascundă în spatele norilor ce dansează leneși în jurul lunii pline. caut steaua mea, cea care mereu strălucește mai cu putere decât altele. se mișcă?... și cea de lângă ea, și cealaltă... unde vor toate să fugă?

masca

mai bine decat in spatele unei perechi de ochelari, a unei palarii sau umbrele, te poti ascunde, fara ca nimeni sa-si dea seama ce simti, sub o masca.
si eu, si tu...pana si cei care nu vor sa recunoasca, cu totii o purtam( ce-i drept: unii mai mult, altii mai putin).

o porti:
-cand la intrebarea "Ce mai faci?" a cuiva raspunzi "Bine!" si atat pentru ca e modalitatea cea mai simpla de a evita explicatiile( si totusi, cei care se multumesc cu acest raspuns sec, inseamna ca au respectat doar o formalitate pentru ca de fapt nu le pasa, si se gandesc la cu totul altceva in acel moment;)
-cand, in loc sa-ti dezvalui sentimentele, taci;
-cand zambesti, chiar daca ai vrea sa plangi;
-cand stii ca stangaciile iti sunt urmarite;
-cand vrei sa fii singur(a);
-cand vrei sa vezi totul altfel si sa fii privit(a) altfel decat esti;

o uiti:
 -cand esti fericit pe deplin;
-cand stai pe o banca si cerul iti spune "Priveste-ma!";
-cand spui "Multumesc!";
-cand nu iti pasa de nimeni si de nimic;
-cand, in linistea camerei si a noptii, te pregatesti sa adormi...

cand o porti esti altcineva, cand o uiti esti ...doar tu!

P.S.: recunosti?

niciun motiv.

oamenii trebuie intelesi asa cum sunt ei, diferiti.

eu nu sunt asa. nu mai caut explicatii, nici motive. am vrut raspunsuri, dar timpul m-a invatat  ca le gasesti pe toate la vremea lor.mai presus de intrebari exista clipe si mai presus de cuvinte exista sentimente, acum stiu asta...
totul incepe (undeva, cumva, candva) si totul se termina( dar nu la fel si de cele mai multe ori intempestiv), inevitabil...
cine esti? esti...pur si simplu, tu!
nebun, semidoct,realist, geniu neinteles, oricum ai fi...sigur ai un vis!
daca nu azi sau maine, atunci poate peste o luna, peste 2 ani...sau peste 20, o sa te caute singur intr-o buna zi!
pana atunci, poti sa-l iei pe " habarnam" in brate!(:D..sau nu!)


P.S.: Pentru ca esti tu.Si atat! Nu iti dau motive.Sunt inutile.Nu ai nevoie de ele.Pentru ca s-ar putea ca intr-o zi sa le privesti din  umbra..si mie nu-mi plac imaginile neclare....

nu.ba da!

nu.de fapt nu asta am vrut sa spun, doar ca nu ai putut intelege, sau nu am fost destul de explicita. de fiecare data cand incerci sa faci o situatie mai clara, nu reusesti decat sa o complici si mai mult. sau ,cel putin, asta se intampla in cazul meu. (" Cand unora li se pare ca ar mai trebui o fraza, o strecoara pe undeva, dar G. mai adauga inca doua, trei, patru...asa, ca sa incurce totul si sa nu mai intelegi nimic").

stiu.tot ce am scris pana acum nu are niciun sens...nu am ajuns acolo unde vroiam.
de ce scriu oamenii "romane fluviu" ca apoi sa concentreze tot esentialul intrun singur P.S.?

P.S.:cred ca nu am uitat nimic....ba da.strugurii se coc la toamna.

niciunde

              Visatorule,

        Nu stiu ce s-a intamplat cu tine. Ai promis ca o sa-mi scrii.Cred ca iar ai adormit cu cartea in mana si ai uitat. Apropo, mi-e dor sa continui povestea pentru ca eu nu am putut scrie nicio fraza.
Te-ai ascuns bine, sa stii. Daca ai banui macar de cate ori am incercat sa te caut , dar nu te-am gasit, de cate ori te-am  strigat, dar nu mi-ai raspuns, daca ti-ai da seama, poate te-ai trezi...
            Dar sa-ti spun ce am facut. Te-am asteptat..am asteptat sa apari ...si cand m-am plictisit am dat  anunt la ziar ( aa...plus  portretul tau robot). La inceput nu mi-a raspuns nimeni, pana intr-o zi, cand am primit un plic. Cineva imi scrisese in 1460 cuvinte ca te-a gasit. Era atat de convingatoare scrisoarea, ca am  plecat sa te caut.Da, parca semana putin..tel cu tine. Intamplarea face insa ca imediat dupa aceea sa vina alt raspuns.1095 vorbe si mai frumos aranjate.Eram aproape sigura ca acolo esti, cand, sub forma altor 496  cuvinte, foarte bine alese, am primit a treia decriere...
Le-am terminat de citit...si privesc cerul pe o banca, in gara.
Trenul trebuie sa ajunga imediat...
                                                                            
 P.S.: Sa te astept? Unde esti?

pentru ca...

cuiva drag,

care a inteles ca atunci cand am spus ca sunt bine aveam de fapt nevoie de  un sfat; care m-a lasat sa plang atunci cand am fost suparata, dar care a stiut ce sa-mi spuna ca sa-mi revin dupa aceea; care m-a facut sa rad; care nu m-a mintit si a avut curajul sa-mi spuna in fata cand am gresit; care, in loc sa se incrunte, mi-a zambit; care m-a asteptat; care a avut incredere in mine; care m-a iertat; care m-a ascultat; care a impartit cu mine atat momente bune cat si mai putin bune; care mi-a imprumutat un gand bun; care nu a incercat sa ma schimbe si m-a lasat sa fiu eu;
care m-a ajutat sa-mi dau seama ca nu umbra, ci soarele il caut...

pentru ca sunt oameni pe care-i iubesc si as vrea sa stie asta...

doar un om..altfel

cateodata poti alege ciocolata de casa in favoarea unei Milka; pentru ca batonul de demult are si gustul copilariei.

e ca si cum ai spune ca nu e acelasi lucru ca atunci cand deschizi fereastra dimineata sa iti rasara dinaintea ochilor Piata Mare sau o strada tacuta, ce pare sa nu se fi schimbat de cand lumea...interesant e insa ca vacanta de vara e mai degraba asociata cu linistea unui sat decat cu orasul.
intotdeauna cand ma intorc acasa am acelasi sentiment : ca satul si strada sunt mereu aceleasi...nu e chiar asa, pentru ca e imposibil ca timpul sa nu-si lase amprenta ici si colo,  dar bine-cunoscutul loc ma face sa ma simt mereu in siguranta..

bineinteles ca exista si exceptii de la regula;
de multe ori am zis ca si aici intalnesti "fenomenele" lui  Preda, dar azi mi-am dat seama ce personaj ar putea fi cel mai reprezentativ;
deci...sa vi-l prezint.
toata lumea il cunoaste drept "Bebe" ( nu pot sa-mi dau seama de unde a rasarit porecla asta pentru ca, sarmanul om, si dupa jumatate de veac de viata tot mai e strigat astfel), atat si nimic mai mult ( sincera sa fiu, nici eu nu-i cunosc adevaratul prenume); cea mai scurta si reprezentativa caracterizare i se poate face in ...4 cuvinte: e tot timpul beat! (de cand ma stiu, nu l-am vazut niciodata treaz). Locuieste singur si e unul dintre cei  aprox. 10-20 (?) de "baieti batrani" ai satului; nu am avut ocazia  sa intru in curtea lui ,insa din strada se observa o casa destul de mica..iar in spate un fel de baraca unde stau agatate fel de fel de lucruri nefolositoare( un volan, un numar de masina, un cap de papusa..->>asta daca imi aduc bine aminte);
....in copilarie faceam mult haz pe seama omului care mergea mereu pe 10 carari, dar ne era un pic teama atunci cand trecea pe langa noi si, cu o voce dura ne intreba : "Tu al cui esti?";

acum... a ramas acelasi om uscativ, imbracat neglijent, cu sapca mereu intr-o parte.. si care raspandeste un puternic miros de bautura pe unde trece; si totusi, astazi m-a impresionat luciditatea de care a dat dovada, pentru ca, dupa ani si ani, intalnindu-ne pe strada ne-a intrebat inca o data: "Voi ai cui sunteti?"; nu ma asteptam ca dupa ce i-am raspuns sa dea vreun semn de intelegere, insa ne-a spus:  :"Bine, mai copii...Oricum, eu pe voi va cunosc, dar ea cine e?"(motivul pentru care nu o cunostea  pe ea e acela ca vine aici doar in vacanta).

s-a oprit la o vecina, unde l-am auzit cerand inca un pahar cu rachiu, iar cand s-a innoptat a pornit spre casa...singur, doar el cu gandurile lui; a inceput sa indruge cuvinte intelese numai de el si s-a pierdut incet- incet in valul intunericului....
oare cum o fi viata lui pe dinauntru?

vezi?

2 ore cu 2 trenuri. 2 bilete, cumparate din statii diferite spre locuri diferite, dar cu acelasi pret. doua destinatii din care  urca sau in care coboara  alti oameni. fiecare  are  povestea lui. acolo unde drumul unuia incepe, al altuia se termina...
e cald.ai ajuns.stii ca nu te asteapta nimeni azi, doar drumul de tara care duce...acasa.

inainte:  nimeni, nimic, nu stiu...
dupa 15 minute:  "Si cei din urma vor fi cei dintai, nu-i asa?Speranta moare ultima, sa stii...."
 ...intr-adevar.o lectie de viata de la un om simplu.

 P.S.:ar mai fi ceva: penultima halta. controlorul traverseaza culoarul.

"-Mai stam 5 minute aici...Puteti iesi pe peron, daca doriti.  Domnisoara, nu fumati?
  -Nu.
  -Mai bine asa!"

moneda de 1 ban

citez: "Ce intrebare mai e si asta?"
Inainte de a citi, opreste-te o clipa si incearca sa raspunzi la intrebare.

TU ce ai cumpara cu un ban? Nu un leu, nu 10 bani, ci ...un ban.
................
Poate ca mintile exacte ar incepe sa calculeze cate boabe de zahar sau a cata parte dintr-o napolitana ar primi-o  ( privind apoi cu satisfactie rezultatul  infinitezimal si cu multe cifre dupa virgula), pe cand altii ar rade ironic si ar raspunde dintr-o suflare: "Nimic!In ziua de azi nu mai poti cumpara nimic  cu 1 ban!".
Sa fie oare intr-adevar asa? Cu siguranta pentru cei care vad viata ca pe  minutarul unui ceas impresurat cu termene de garantie si de valabilitate, cu preturi ce se termina in virgula noua noua noua noua noua noua noua noua...
Dar pana la urma unde dispare acel unu, fara de care intregul n-ar fi intreg?
Daca o furnica in comparatie cu un elefant, un bob de strugure intr-o podgorie, suprafata unui sat comparata cu cea a unui continent, o stea raportata la cele 300 de miliarde din Calea Lactee  nu exista, atunci, intra-adevar, cu un ban nu poti cumpara nimic.
Si  cum se face ca in copilarie puteai cumpara zambete si bucurie in schimbul a ceva invizibil?...
Simplu: pentru ca fericirea nu expira, nu se prepara si nu se cumpara, fericirea se traieste!

am avut o moneda de 1 ban in buzunarul unei clipe...mi-am cumparat amintiri, o bucata de soare, o picatura de vant si o scara spre cer....

...pana la cer si inapoi, atat de mult.

gând „de ploaie”

ploaia seamănă cu mine...
nu știi niciodată exact când începe și nici cât durează...

te prefaci că nu simți, nu auzi și nu vezi ploaia... și totuși plângi. umbrela sub care te-ai ascuns tace, dar simte. bătăile picăturilor o dor.

doar acum ți-ai dat seama că, de ani de zile, bătrâna cutie poștală simte de fiecare dată atingerea stropilor, nu întotdeauna mângâietoare, cutia cea veche în care mai demult ai ascuns bomboane, cu ușița veșnic deschisă, și a cărei cheie te-ai întrebat mereu cum o fi arătat...

cine nu și-a dorit când era mic să fie și numai pentru o zi poștaș? (măcar în secret)

eu nu (mai) primesc scrisori. noi primim doar facturi. și totuși... îmi place să trimit scrisori, chiar dacă de cele mai multe ori ceea ce scriu e lipsit de sens sau fără  importanță... e o anume bucurie pe care o trăiesc atunci când plicul meu ajunge în cutia roșie. da, cu siguranță un poștaș bătrân îl va purta în geanta lui decolorată de vreme înainte de a-l pune într-o altă cutie sau înainte de a-l  înmâna destinatarului. pentru cei care nu știu cum e să primești un gând în dar, scrisoarea nu mai e la modă... prefer să fiu „demodată” și să zâmbesc la gândul că am făcut pe cineva fericit!

până una alta, a trecut ceva timp de când nu am mai scris cuiva...