Luni dimineata, inceput de saptamana. Alarma suna devreme, mult prea devreme ..si da, trebuie sa te trezesti. Cerul e innorat si ploua marunt. Strada e pustie si noroioasa, dar trebuie sa te grabesti..pentru ca din nou o sa ajungi in ultimul minut la autobuz. Strabati culoarul in cautarea unui loc liber, fiind privit(a) de alte priviri somnoroase. Bine macar ca are cine sa-ti tina de urat, ca doar de asta S vorbeste intruna. Sa dormi, nu poti de galagia iscata de aprinsele si intelectualele discutii ale unora care vor neaparat sa stie toata lumea ca se afla si ei acolo. Castile ti s-au stricat si azi nu e ziua norocoasa in care se aude radioul…scenariu perfect din care lipsesc (nu insa pentru mult timp) doar “tipii cool”( ghilimelele de rigoare absolute necesare) ce-si vor etala performantele telefoane dand drumul poluarii fonice: stridentele si insuportabilele manele..aaa, carora li se adauga in rasfoirea listei si vreo cateva melodii “de cartier”, necenzurate daca se poate, sa fie pachetul complet. Ajungi devreme( adica dupa o ora), dar si orasul pare trist… nici macar ciorile nu mai sunt pe acoperisul Lazarului. A treia sala de la parter e, ca de obicei, goala si friguroasa.
Nu ai inceput ziua bine, deci nici la scoala tabloul nu e roz…dar orele trec…si din nou te intorci la autobuz…inca o ora de ganduri spre casa…
Zilele trec, uneori repede alteori prea incet, si, desi seamana mult intre ele, nu sunt niciodata la fel. ..asa cum nici oamenii care merg cu autobuzul nu sunt in fiecare dimineata aceiasi. Unii pierd batalia cu alarma, altii au program mobil… Deseori as vrea sa zic “pas” acestei calatorii zilnice, dar pana la urma e o lectie de viata, e imaginea unor tipologii complexe si diferite...de care, cine stie, poate intr-o zi o sa-mi aduc aminte si o sa zambesc.poate.