Pentru Mădă, cu prețuire
...
„Timpul fulgilor de nea
E făcut din stele mici.
Timpul primei rândunici
E făcut din vreme rea.”
(Matei Vișniec)
Oamenii sunt ceea ce dăruiesc. Oamenii sunt cărțile pe care le dăruiesc. Era ultima zi a lui Gerar când l-am primit pe omul de zăpadă al lui Vișniec de la draga de M. În urmă cu vreun an [sau poate sunt deja doi?] când i-am vizitat mi-a povestit foarte entuziasmată de această piesă de teatru pentru copii și mi-a rămas în minte bucuria ei. Am căutat la un moment dat s-o cumpăr și, negăsind-o, am renunțat...
Acum ne-a dăruit și nouă un exemplar. De fapt, s-a dăruit pe sine pentru că oamenii sunt cărțile pe care le dăruiesc. Acum știu că omul de zăpadă din poveste e chiar ea...
Când prea sărăcăcioasă îți pare o descriere în câteva cuvinte, când nu vrei să știrbești frumusețea și profunzimea scrisului unui al om, zici doar „Uite o poveste minunată! Citește-o!”. Pentru vremea de acum, e cea mai minunată poveste. Zăpada se topește, prima rândunică se întoarce, iar omul de zăpadă nu pricepe ce i se întâmplă și pleacă să-l întâlnească pe domnul Soare pentru a-l ruga să-l ajute să mai reziste până iarna viitoare. În călătoria lui și-i face prieteni pe corb, pe rândunică, pe veveriță, pe iepure, pe lup, pe marmotă și pe castor, care sunt cu toții uimiți de curajul și de dragostea de care un morman de zăpadă poate da dovadă.
Povestea e doldora [da, da!] de poeticitate și profunzime și o recomand cu dragă inimă. Aceasta chiar este o piesă de teatru care poate fi citită cu voce tare [dacă nu vă taie plânsul] în familie.
„OMUL DE ZĂPADĂ (se adresează copiilor): Poate știți cât e ceasul, dragi copii? Tare mult aș vrea să știu cât e ora... Pentru că am avut un vis ciudat... Am auzit un cântec în timp ce visam și se pare că mi-a sosit ceasul... Nu prea știu ce înseamnă acest lucru, dar s-ar părea că are legătură cu timpul... Se pare că nu mai am mult timp în stoc... Dar de fapt nici nu prea știu unde se stochează de obicei timpul... Poate în capul nostru... Sau poate că în inima noastră... Sau poate în genunchii noștri pentru că uite, simt cum îmi tremură picioarele. E clar, genunchii sunt primii care mă lasă... Dar domnul Soare mă va ajuta cu siguranță să trec de momentul ăsta neplăcut... Credeți că este încă departe? Se spune că tot ce trăiește pe pământ e datorită soarelui. Deci nu văd din ce motiv soarele nu m-ar ține încă în viață... Că doar este însuși simbolul vieții, nu-i așa?”