...
’
Aproape niciodată, cu nimenea, nu se întâmplă să existe un echilibru între nevoi și cele ce vin asupră. Unii tânjesc după liniște și tihnă, iar această tihnă nu li se dă; alții doresc tovărășie, zgomot, activități, dar rămân în singurătate, uitați, ocoliți. Iar aceasta aproape întotdeauna și pretutindenea: sau este prea mult de lucru, sau nu ai ce face; sau ești sfâșiat din dragostea celor ce trag către tine, sau nu mai poți din pricina singurătății apăsătoare. Mai „rău” decât toate este faptul că, în cele mai multe cazuri, omul întâmpină în viață contrariul a ceea ce caută. Care este tâlcul acestora? Poate că oamenii sânt puși într’o stare de conflict, în condițiile divergențelor între voințe, ale nepotrivirii viziunilor, în condițiile neputinței materiale de a-și împlini cele întreprinse de ei, în viziunea lor creatoare și altele asemenea, spre a ne cunoaște noi toți mărginirea și a căuta nemărginirea, absolutul, cele netrecătoare, deplina desăvârșire, printr’o mai mare încordare a întregii noastre ființe.
Acum doi ani, când am călătorit către Răsărit, acolo am văzut cumplita sărăcie, o viață încă a „erei de piatră”, a primelor capitole din Biblie, m’a izbit acel tablou, și mi-a venit gândul că tocmai în vârtutea acestei condiții sălbatice, fără apărare, s’a aprins anume acel foc ce s’a pogorât din cer, pe care Hristos ni l-a adus. Întorcându-mă în Europa, în mediul celor care trăiesc în condiții de confort și, adesea, de prisos de bogăție materială, m’a izbit satisfacția oamenilor în acest plan material și lipsa capacității de a cuprinde în adâncul ființei lor ideea veciniciei, de a trăi această vecinicie încă de aici. Ceea ce uimește cel mai mult duhul meu este lipsa adevăratei rugăciuni în lumea noastră contemporană. Chipul omului s’a înjosit până la totala neputință de a crede în faptul că Tatăl nostru este Făcătorul a tot ce este, Tată adevărat, apropiat. Sânt convins că oamenii, cu cât mai mult își vor pierde chipul și asemănarea cu Făcătorul, cu atât mai greu le va fi să-și rezolve toate celelalte probleme.
(Sf. Sofronie Saharov, în Scrisori către familia Protoiereului Boris Spark)