...
„În cele din urmă cred că am ajuns la concluzia că nu trebuie să planific prea mult, că poate mâine viața se oprește; mai bine să le iau pe fiecare pe rând, în tihnă, și să mă bucur de fiecare pas fără alergături. Poate asta a venit și odată cu treizeci-ul. La tine cum e la treizeci?”
Treizeci-ul meu n-a mai încăput în plic [domnii Miorlau înainte să termin s-au trezit], poate data viitoare. Mereu [adică aproape zilnic] deschid cutia. La începutul lunii pentru că știu că trebuie să ajungă revista, apoi pentru că am rămas un copil curios și-mi doresc să mai primesc, ca altădată, plicuri cu povești de la oameni dragi... Aceste ocazii speciale au devenit însă rarisime [dar ce bucurie când se întâmplă!], și asta în primul rând pentru că eu m-am transformat în plic-poveste-și-scrisoare întâi și întâi pentru copiii noștri... Nimic atipic, orice mamă face asta.