Ilustrație din Cartea meseriilor dispărute, despre care am mai scris și pe care o recomand din nou cu dragă inimă
...
De câte ori? De nenumărate ori. De câte ori simți că ajungi la capătul puterilor, la capătul răbdării, la capătul sensului? De nenumărate ori, și totuși nicicând nu e așa. Atâta vreme cât firul vieții se deapănă, înseamnă că mai poți. Că trebuie să te ridici, să te scuturi de praf, să-ți oblojești rănile și să mergi mai departe. Nu, nu de unul singur; îl ai pe Marele Ceasornicar, care îți dă putere să-ți regăsești sensul. Să-ți reiei calea. Să zâmbești și să-ți continui lupta. Să dăruiești. Să te dăruiești, să-ți irosești viața „dar nu pentru sine - ci, boierește, pentru ceilalți”, cum a scris atât de frumos domnul Mircea Stanciu în povestea despre învățător.
Ieri am primit un bobârnac de încurajare și-o mulțumire care mi-a umplut inima cum nu mi s-a mai întâmplat de mult timp. Am înțeles că a venit vremea să nu mă mai ascund și să mă eschivez atât în spatele propriilor frici, nemulțumiri și iluzii și să încep să le dăruiesc copiilor din frumusețea pe care am cules-o ani și ani... De câte ori o să mai simt că sunt la capătul puterilor, la capătul răbdării, la capătul sensului? De nenumărate ori... Dar mereu o să primesc puterea de a mă ridica și a continua...