...
M-am așezat pentru câteva minute la birou, cu nelipsita cană de orzo [cafeaua mamei care alăptează] alături. A doua sau a treia pe ziua de azi, nu mai știu precis. Am dat iama să scrijestez câteva rânduri pentru că cei mici dorm. Dacă n-ar dormi amândoi [Teo urmează să mă cheme de îndată] n-aș putea face asta. Ultima perioadă a fost tare solicitantă și obositoare, toate-au venit ca un tăvălug și mi-a lipsit terapia acestui păstrător-de-amintiri, care e micul meu loc de liniște...
A venit primăvara și, odată cu ea, sper să regăsesc [să regăsim și eu, și Dar] răgazul de a face ordine. În lucruri, în gânduri, în viață... Când e o zi așa însorită [care începe cu tril încântător de păsărele în liniștea dimineții], deschid larg toate ferestrele, să intre-n casă soarele și vântul [pe fundal se tot aud rapsodiile lui Topîrceanu cântate de Tudor Gheorghe], iar lumina să învăluie toate colțurile căsuței noastre...
Avem nevoie cu toții de avânturi, oricât de scurte și oricât de mici. Să ne dezmorțim, să ne înviorăm și să revenim la viață!
