...
M-am înconjurat de verde de când mă știu, deși cred că dragul de această culoare s-a accentuat mai mult în ultimii ani, ca suplinire inconștientă a lipsei naturii care era pretutindeni în jurul meu în copilărie. Așa am ajuns să avem acasă diverse lucruri verzi [un fotoliu verde, o uriașă ramă verde, un covor verde, dulapuri verzi, draperii verzi și multe altele, de diferite nuanțe de verde], Dar glumind azi [după gluma făcută deunăzi de tata că numai eu și-un vecin vedem numai verde pe dinaintea ochilor] că înainte de căsătorie nu l-am avertizat despre așa ceva. Nu am făcut asta pentru că nu bănuiam că așa o să se întâmple dacă o să locuim în mijlocul orașului...
Verdele din fotografia de mai sus e îmbrățișarea a trei generații. Muma cea grijulie și care nu poate sta locului o clipă mi-a cusut pancii, tata a coborât din pod și a revopsit [dragul de el a combinat și recombinat trei culori, și tot n-a ieșit nuanța pe care mi-o imaginam și pe care o voiam inițial] lada veche de pe vremea bunicilor lui, iar eu, într-un scurt răgaz de somn al băieților, am scos câte-un strop din cele trei cutii cu vopsea și-am așternut câteva margarete, de dorul celor care vor împânzi câmpul nu peste multă vreme...
Minunatul mărțișor-margaretă-semn-de-carte [făcut de Croșeta mamei] l-am primit în weekendul de dinainte de 8 Martie, și asta pentru că sunt o pretențioasă și-am strâmbat din nas când, în după-amiaza de dinaintea Mărțișorului, Dar a venit acasă cu cele mai frumoase mărțișoare găsite în centru, dar care, în ochii mei, oh!, nu se comparau cu cele din alți ani. [Cu ce sunt eu de vină dacă el m-a învățat așa?]
Nu cred că trebuia să-mi iau un pădurar, dar pentru că nu mi-am luat, musai să mă înconjor de verde... Măcar un pic.