...
Șuierul tomnatic de afară m-a îndemnat să fierb un ibric de apă și să las un ceai de mușețel la infuzat. Adevărul e că în timpul verii n-am mai băut deloc, canicula m-a făcut să-l pun deoparte vreo două luni...
Azi, înainte de somnul după-amiazic al Micului Dar, am citit din nou „Amos e răcit”, cartea pe care am ales-o împreună săptămâna trecută cu ocazia vizitei noastre la librăria La Două Bufnițe. Mereu când mergem la bufnițe plecăm cu câte un cotor, în semn de mulțumire pentru găzduirea lor călduroasă și pentru că ne lasă să răsfoim în voie toate acele minunății de pe raft. Coperta lui „Amos e răcit” m-a îmbiat încă de la bun început să deschid cartea. Apoi i-am citit-o Micului Dar, am apreciat împreună povestea înduioșătoare și ilustrațiile [asta înainte de a ști că a primit Medalia Caldecott], iar la final am luat-o acasă. Cumva, căutam o continuare a vizitei noastre la grădina zoologică din Skopje [deși George are destule cărți cu animale], iar această poveste a domnului îngrijitor Amos a venit exact la momentul potrivit! O recomand cu tot dragul, e de o simplitate minunată, ilustrând într-un mod inedit prietenia dintre om și animale.