...
E dimineață. Geamul de la bucătărie a rămas rabatat peste noapte. Din liniștea fotoliului verde în care tocmai m-am așezat aud mașinile trecând în viteză pe strada perpendiculară. Pentru câteva secunde am impresia că e valul izbindu-se neîncetat de mal, și parcă resimt bucuria apei cristaline atingându-mi picioarele afundate în nisip... Dacă închid ochii, îl văd răsărind vioi. Se lasă așteptat, dar când apare e-așa o bucurie pe pământ! Le aud pe bătrânicele grecoaice [aveau un grup care venea la baie zilnic de pe la 6 dimineața] salutându-l din apă cu cel mai tineresc avânt: „Kalimera!” Lumina lui e sărbătoarea zilnică de care să ne bucurăm și pentru care să fim recunoscători cu toții...