joi, 12 septembrie 2019

Micul Dar la perioada „nu, i-u!”



...

             
                         Dragă Micule Dar,

           Mă surprinde trecerea timpului... Iată c-am ajuns la o nouă scrisoare lunară pentru tine! Te privesc și-mi spun în gând [uneori și lui Dar sau celor dragi] că acum îmi pari cel mai drag dintotdeauna și te iubesc din ce în ce mai mult. Zâmbetul tău larg și bucuria ta senină sunt cele mai de preț daruri ale zilei, indiferent de cât de obișnuit sau neobișnuit decurge ea.
               Acum ai căpătat, sau vrei să-ți însușești, o oarecare independență și să faci tu anumite lucruri. Te încalți și te descalți singur, te speli singur pe mâini [vrei și pe dinți la fel, dar trebuie să intervin cu tot felul de scenarii ca să te conving să mă lași să te ajut], chipurile mergi singur la oliță [și ne zici țanțoș „paaa!” din sufragerie - ca peste câteva secunde să mă chemi să-ți aprind becul], apoi vrei să tragi tu apa, cu celebra replică „nu, i-u!”, să te speli două minute pe mâini și-apoi să fugi cu ele ude. Într-o seară am rămas amândoi fără cuvinte când ai strâns singur, fără a te fi rugat, tot de pe masă. Dar venise la bucătărie să-mi povestească ceva și eram concentrați la discuție, iar tu ai adus pe rând farfurii, tacâmuri, șervețele și șervete, chemându-ne mulțumit să ne arăți isprava. La întrebarea: „Cine a făcut asta?”, ai răspuns voios: „i-u!”. Bineînțeles că sunt destule momente când acest „i-u” trebuie oprit pentru că vrei să faci lucruri care te pot pune în pericol: să scoți tu o tavă din cuptor, să calci o cămașă în locul meu, să te cațeri cine-știe-unde, și câte altele! Știu că e important să primești mereu explicații, și ești tare drăgălaș când întrebi: „Daaa?” sau „Aaa, daaa?” sau „Nuuu?”.
       Călătoria în Leandria [Grecia] a fost o experiență diferită și plină de noi experiențe, mai cu seamă pentru tine. Ți-a plăcut mult să te joci în nisip [bănuiam că așa are să fie], dar ai îndrăgit și apa mării, iar colacul Oac ne-a fost de mare folos. Voiai să stai câteva minute pe broscuță, apoi să te iau eu în brațe; chiuiai de bucurie când simțeai apa venindu-ți până la nivelul gâtului și când dansam pe ritmul valurilor. Croaziera în jurul muntelui Athos te-a făcut să iubești mai mult cupolele, și-ai și învățat să zici „popo” referindu-te la ele. În drumul de întoarcere ai fost neașteptat de cuminte, curios să descoperi alături de noi încă o cupolă, și-ncă una, și-ncă una... Acum nu mai construiești simple parcări pentru mașinuțe, ci cupole unde vin multe mașinuțe. 
          Preferințele culinare din ultima vreme: măslinele, castraveții și ouăle. Dacă avem ceva ornat cu măsline, ai grijă să le culegi frumușel pe toate, și la fel se întâmplă și cu o salată unde se află castraveți. Apoi, dac-ar fi numai după tine, ai mânca zilnic ouă. Când te întreb ce-ai vrea să-ți dau, răspunzi simplu: „ou!”, și m-am obișnuit cu balada matinală a oului [încerc, desigur, să diversific, servindu-ți-l când fiert, când ochi, când paparadă].
          La capitolul polisemie, „uș” e cuvântul campion. „Uș” sau, mai rar, „ușă” înseamnă pentru tine ușă, poartă, capac, nasture, fermoar, capsă, adică tot ce deschide sau închide ceva. Mi se par în continuare foarte amuzante similitudinile pe care le faci.
           Dragul de cărți ți-a fost bine însămânțat, le cauți și le alegi singur pe cele din care vrei să citim [în orice moment al zilei], ceea ce reprezintă, bineînțeles, o mare bucurie pentru noi pentru că știm cât de important este acest lucru pentru dezvoltarea ta.
            Îngerule drag și luminos, te iubim!
alături, mami



marți, 10 septembrie 2019

recomandare de carte pentru copii: „Amos e răcit”






...

   Șuierul tomnatic de afară m-a îndemnat să fierb un ibric de apă și să las un ceai de mușețel la infuzat. Adevărul e că în timpul verii n-am mai băut deloc, canicula m-a făcut să-l pun deoparte vreo două luni...

    Azi, înainte de somnul după-amiazic al Micului Dar, am citit din nou „Amos e răcit”, cartea pe care am ales-o împreună săptămâna trecută cu ocazia vizitei noastre la librăria La Două Bufnițe. Mereu când mergem la bufnițe plecăm cu câte un cotor, în semn de mulțumire pentru găzduirea lor călduroasă și pentru că ne lasă să răsfoim în voie toate acele minunății de pe raft. Coperta lui „Amos e răcit” m-a îmbiat încă de la bun început să deschid cartea. Apoi i-am citit-o Micului Dar, am apreciat împreună povestea înduioșătoare și ilustrațiile [asta înainte de a ști că a primit Medalia Caldecott], iar la final am luat-o acasă. Cumva, căutam o continuare a vizitei noastre la grădina zoologică din Skopje [deși George are destule cărți cu animale], iar această poveste a domnului îngrijitor Amos a venit exact la momentul potrivit! O recomand cu tot dragul, e de o simplitate minunată, ilustrând într-un mod inedit prietenia dintre om și animale.



joi, 5 septembrie 2019

mai bine mai bun și de casă




Rețetă ciocolată de casă: Laura Adamache

...

Se întâmplă uneori să-mi facă cu ochiul vreun dulce de magazin, care conține ingrediente dubioase și-o cantitate enormă de zaharuri; din fericire, Dar mă trage de mânecă și plecăm fără el. Și pentru că minunatele prăjituri din vitrina lui Prospero mi se par adesea cam scumpe, prefer ca, din când în când, să fac un dulce de casă. Avantajul e că știu ce ingrediente folosesc, e copt/pregătit cu drag și ne bucurăm mai mult de el. Zilele trecute mi s-a făcut dor de ciocolată de casă și tare m-am bucurat găsind rețeta pe blogul doamnei Laura Adamache. Am preferat să nu adaug cacao, gândindu-mă că așa e mai bună și pentru Micul Dar. Ulterior, mergând la non-stop pentru legume, am dat și de-un baton de casă lângă dulciurile de la ieșire. Bineînțeles că nu m-am putut abține să fac un calcul raportat la gramaj-preț, și-am ajuns la concluzia că pentru cantitatea de dulce pe care am obținut-o eu, abia reușeam să plătesc ingredientele folosite... Ceea ce înseamnă că acele batoane nu erau deloc calitative; altfel, cine le-ar fi vândut fără niciun câștig? În fine, mai bine mai bun și de casă!


amintire matinală



...

E dimineață. Geamul de la bucătărie a rămas rabatat peste noapte. Din liniștea fotoliului verde în care tocmai m-am așezat aud mașinile trecând în viteză pe strada perpendiculară. Pentru câteva secunde am impresia că e valul izbindu-se neîncetat de mal, și parcă resimt bucuria apei cristaline atingându-mi picioarele afundate în nisip... Dacă închid ochii, îl văd răsărind vioi. Se lasă așteptat, dar când apare e-așa o bucurie pe pământ! Le aud pe bătrânicele grecoaice [aveau un grup care venea la baie zilnic de pe la 6 dimineața] salutându-l din apă cu cel mai tineresc avânt: „Kalimera!” Lumina lui e sărbătoarea zilnică de care să ne bucurăm și pentru care să fim recunoscători cu toții...



duminică, 1 septembrie 2019

miez de-asemănare


...

a venit toamna...?

deseori, 
ce se spune
nu se simte.
alteori,
ce se simte
nu se spune.

e toamnă-n calendar...
și, nu spus doar așa-ntr-o doară,
noi știm că diferitul
îl are-n miez și pe odinioară...