*
Când ieși din cuibul tău și călătorești zile întregi și tot mergi, mergi, mergi și vezi cât e de mare lumea aceasta, înțelegi că pentru ca toate mecanismele văzute și nevăzute, știute și neștiute, să funcționeze e nevoie de Cineva mai presus de om... Și-atunci îți conștientizezi nimicnicia...
**
La vămile pământești se așteaptă cu orele. Uneori trec zeci de minute și abia înaintezi câțiva metri. Unii mai nerăbdători încearcă să se strecoare pe banda de urgență, parcă neluând deloc seama la celelalte șiruri paralele care stagnează, stagnează, stagnează... Zilnic sunt însă și nenumărați oameni care trec vămile văzduhului. Poate părăsesc această lume în aceeași clipă. Acolo însă, în mod sigur, nu mai există așteptare pentru că nu mai există timp... Nu-ți mai trebuie nici măcar act de identitate, ești cunoscut pe de-a-ntregul...