...
E dimineața Sfântului Andrei. Aștept. Știu că am pășit pe drumul luminii, dar încă-mi simt mădularele tremurânde. Sufletul mi-e pitulat pe nu-știu-unde... Brancardierii sosesc în cele din urmă. Mă așază pe un pat mobil, cu perna și cele două păturici cu care m-am învelit acasă în precipitarea evenimentelor care ne-au luat prin surprindere. Urcă două etaje, apoi ajungem în salonul 2. Mă așază pe un pat fix. Nu mai sunt pe marginea prăpastiei. Doamne-Doamne mi-a întins mâna și de această dată. Sau poate acum a fost și-o aripă a Îngerului, o rugăciune, o lacrimă de-a lui pentru mine... Mi se derulează toate prin fața ochilor ca-n vis și nu-mi vine să cred prin ce-am trecut. O noapte poate fi uneori cât o viață întreagă!