...
2016. Un an preaplin. O viață de om, vorba lui Dar, concentrată
în 366 de zile. Multe schimbări, decizii, căutări și călătorii pentru noi,
toate sub ocrotirea lui Doamne Doamne…
În luna lui Florar am
devenit, din doicaunul wannabe, doicaunul
cu adevărat [asta după ce toate s-au rânduit mai bine decât ne-am fi
așteptat; concluzia la care am ajuns după ce a trecut nunta e sfatul unuia
dintre lupii tineri, și anume că ceea ce contează e relația și cum rezistă ea
presiunilor evenimentului, nu detaliile pentru care oamenii se preocupă atât,
atât de mult]. Deja au trecut șapte luni jumătate de atunci…Gustar a venit și
el cu veste mare despre existența planetei B168 și a unicului ei locatar, Micul
Dar. Minunea ascunsă în marsupiu crește zi de zi, luptându-se constant cu
nestatornica doamnă Moglob pentru vitaminele de care are nevoie. Luna de miere
târzie [cea timpurie, care s-a întins până la ziua mea, a fost o fugă de o zi
jumătate într-un loc secret] ne-am luat-o în a doua jumătate a lui Răpciune,
când am petrecut câteva zile în Grecia [o sumedenie de peripeții care mai de
care mai hazlii]. În luna lui Brumărel ne-am găsit [adică Dar l-a găsit,
eu am contribuit doar cu susținerea morală] locșorul de Acasă [care a devenit
al nostru la final de Brumar]. La începutul lui Brumar i-am făcut o vizită
scurtă lui Sherlock, la Viena, iar la finalul lunii am zburat cu avionul [eu pentru
prima oară] și am petrecut o zi în Ikea căutând mobilă și întorcând pe toate
fețele combinațiile de culori și obiecte. Ne-am mutat de pe Stelelor la
jumătatea lui Undrea, deși încă nu avem bucătărie și facem naveta pentru masă. Într-o zi mai batem un cui, în alta mai
luăm o floare, și uite așa Acasă crește pas cu pas, odată cu noi și cu Micul
Dar.
Dacă îmi pare rău pentru
ceva, e, în primul rând, amânarea lucrării de disertație. Nu m-am urnit la timp
și nu am putut frunzări ceva seara, în două-trei săptămâni, preferând să mai treacă
un an pentru coacerea ei. [De altfel, nici acum nu știu sigur dacă voi mai
apuca s-o scriu, deși nu-mi place să las lucrurile neterminate…] Ar mai fi și
hora scrisoricească, pe care am oprit-o tot din lipsă de timp; uneori mă
gândesc că am fost cam egoistă față de ceilalți horitori și că ar trebui s-o
regândesc așa încât ei să simtă din nou bucuria primirii gândurilor bune în
plic…
S-au întâmplat,
bineînțeles, multe lucruri neașteptate. Am recitit adineauri lista scrisă în
urmă cu un an. Unele nu s-au îndeplinit, dar reflectând acum la ele îmi dau
seama că nici nu mi-ar fi folosit. Poate fi dovada faptului că ne schimbăm, că,
odată cu trecerea timpului, ni se schimbă modul de a gândi și prioritățile…
Dacă e să ascult sfatul sorei sufletului
meu, important să ne bucurăm de ceea ce reușim, nu să ne cramponăm în
eșecuri.
Carevasăzică, urmează un
nou început! Un an a cărui foaie albă ni se așterne dinainte așteptând să o
umplem pic cu pic, zi după zi…