...
ieri 98. nu am oprit numărătoarea [ba mai mult, i s-au mai adăugat alte două, ca să ne ținem memoria cifrească vie] și mă bucur că nici tu nu uiți.
nu cred că a fi om mare înseamnă a nu mai avea timp pentru ceea ce contează cu adevărat. dacă e așa, nu vreau să devin mare niciodată, indiferent câți ani voi avea. mi-a fost greu în ultima vreme să scap din plasa zilelor preșuitoare și să mă refugiez într-un cotor sau într-o scrisoare. abia de-am apucat să mă refugiez în a găti o ciorbă... acum mă bucură gândul că în curând vom pleca în primul concediu, paliativ pentru lipsa vacanțelor de vară de altădată. mă odihnește gândul că nu peste mult timp o să pot face pe designerul de interior și să vin cu idei în a aranja locul care ne va deveni Acasă. îmi dă putere gândul că va reveni timpul când voi descoperi și reciti povești dragi, povești pline de suflet. carevasăzică, sunt încă un copil...
au început să cadă castanele. ai văzut cât de frumoase sunt?