Nunuc ia o mică pauză

...
azi  am mers iar pe jos ore întregi, fără destinație, pe aceleasi străzi, mai mult sau mai puțin cunoscute. am mers până am simțit că sandalele mi s-au transformat în cărbuni şi a trebuit să mă opresc. şi am stat pe piatră rece, într-o piață mică şi nu m-am gândit că trebuie să fug la autobuz, chiar dacă era târziu.

mi-am dat seama că am devenit imună la anumite lucruri, pur şi simplu mi-e bine datorită celor care îmi sunt alături. vreau să rămân un om mic, aşa cum sunt acum...

azi am râvnit la două meserii: l-am văzut pe cel care lua scrisorile din cutia roşie şi le punea într-un sac albastru (care părea cam neprimitor, de altfel ) şi am întâlnit un florar care oferea complimente nu ca să-şi vândă florile ( cred că asta ține de simplitatea oamenilor buni)... şi într-o bună zi o să adun multe, multe flori de câmp, buchete întregi de flori de câmp şi o să le trimit celor dragi.

da, încă nu pot să privesc pe cineva necunoscut în ochi mai mult de 2 secunde, dar o să vină şi ziua în care o să-mi fie foarte bine (nu doar binişor) că sunt cine sunt.

deocamdată o să iau o pauză, să-mi pun ordine în zile si în gânduri..dar şi când o să mă întorc:)...

până una-alta sper să mă pot ține de promisiune, doar e spre binele meu.

un soi de bolero

la o poveste despre vise. vii?

albe,mov şi galbene flori de câmp, le-am adunat pe toate în borcane cu apă să-mi țină companie. vine vara şi nu e nevoie de dovezi.

wherever you are.

19

“Demult nu te-am mai văzut atât de fericită...parcă radiezi” .... mi-a spus, bucuros, tata azi...

azi a fost cea mai fericită zi din viața mea şi m-am simțit cel mai iubit dintre pământeni. ai primit vreodată atâtea într-o singură zi încât să fii atât de copleşit de emoție să nu poți răspunde nici măcar “mulțumesc”? nu am cuvinte, sunt prea sărace acum. tăcerea o să spună totul.

thank u;)

18+364

mi-am dat timp, mie. nu l-am mai cerşit nimănui. am mers mult, cu umbrela în geantă şi cu vise mărunte în buzunare. am mers cu paşi mici, fără grabă. doar tăcerii i-am spus ce simt şi a fost de ajuns.

ploaie de flori de măr, buchet din 18 păpădii. toate pentru un an de bucurii...cel mai aromat ceai de vise...

am inca doar 18 ani...

gânduri de mai...

“ Părinții fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreție în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.”

                         (Ana Blandiana- Părinții)

aş fi vrut să fi fost şi ei acolo, să-i ştiu mândri să mă vadă mare, rodul tuturor grijilor şi iubirii lor; aş fi vrut să-i văd zâmbind şi cu lacrimi în colțul ochilor cicălindu-mă să mă uit la aparatul de fotografiat decât să-i ştiu la serviciu îngândurați şi trişti; ar fi fost doar o fărâmă pe care aş fi simțit că le-o dau înapoi după toți sacii de pâine primiți. simt că am devenit o îngâmfată care nu face mai nimic să-i merite pe oamenii aştia simpli şi umili, cinstiți şi responsabili, cu frică de Dumnezeu şi care îndură multe greutăți fără a spune asta cuiva. eu mereu cer şi mereu vreau altceva, uitând câteodată de sacrificiile lor. mă plâng de oboseală şi că nu-mi ajunge timpul să fac tot ce aş vrea..pe când ei...

o să împlinesc 19 ani. liceul se termină peste două săptămâni, bacul bate la uşă; toată lumea mă întreabă ce vreau să fac mai departe şi eu încă dau din umeri: “Ce-o să-mi placă...”. la aceeaşi vârstă tata s-a trezit singur, după o copilărie grea în care a rămas fără tată şi o adolescență petrecută cu bunicii bătrâni şi bolnavi. renunțase la visul lui pentru a le fi alături, pentru ca mai apoi toată viața să ne plaseze pe noi întotdeauna pe primul plan, pe el neglijându-se total. în acelaşi timp, mama era nevoită să-şi întrerupă studiile, să-şi lase familia şi cunoştiințele şi să plece departe de casă, la muncă într-o fabrică. îmi aduc aminte că atunci când eram mică m-au dus de două- trei ori în “vizită”, tocmai pentru a înțelege ce înseamnă greul. să fi avut vreo patru ani şi Tâlvana doi când ei munceau în schimburi, parcurgând pe ploaie, caniculă, furtună, ninsoare, zi, noapte, dimineață ori seară, drumul de trei km până la gară pe jos. cu toate că aveau un salariu modest nu ne-a lipsit niciodată nimic şi am avut o copilărie la care mulți alții “de bani gata” poate nici n-au visat.nu țin minte să ne fi pedepsit vreodată în modul în care obişnuiau să o facă alți părinți, să ne interzică anumite lucruri sau ne impună punctul lor de vedere şi să ne forțeze să facem ce li s-ar părea lor de cuviință.tata ne-a deschis apetitul pentru lectură prin cărțile de poveşti pe care ni le cumpăra, avea mereu un dar aparte de a le alege şi de a şti cum şi când să ni le dăruiască. prin jocuri copilăroase a dat mereu în mintea noastră şi ne-a făcut toate poftele, dar a găsit şi cuvintele cele mai potrivite când ne-a explicat diferența dintre ceea ce e bine să facem şi ceea ce nu ar trebui. din umbră, mama a fost mai severă, un pic mai radicală cu noi, neavând aceeaşi răbdare...dar mama rămâne mama şi o iubim la fel de mult. când se apropia ora 15:30 alergam înaintea lor pentru a ne primi răsplata că am fost cuminți: dulcele mult aşteptat. nu cred că o să uit vreodată de ciocolățelele rotunde cu Scufița Roşie sau de desertul eti-puf cu povestea celor doi iepuri frați năzdrăvani, Puf-alb şi Puf- gri...

acum au trecut toate, e o sâmbătă de mai, 14 mai, stau în grădină în iarba neuniformă printre care răzbate rebel vântul şi un zumzet lin de albine iar Tiranozaurul stă tolănit fără nicio grijă lângă mine...acum mi-aş dori, pentru un minut, o viață de câine...stau în grădină şi plâng pentru că sunt o proastă, sau doar pentru că mi-a ajuns să mă consider proastă şi inferioară, să cred că nu pot face ce-mi doresc.

pentru eforturile lor necontenite mama şi tata trebuie răsplătiți...şi un singur lucru îmi doresc: ca într-o bună zi să simtă că nimic din ce au făcut nu a fost în zadar, că sunt oamenii pe care îi apreciez şi îi respect cel mai mult şi să le spună celorlalți cu un strop de mândrie: “e copilul meu.”... eu nu voi renunța la visurile mele!

mama, tata...mulțumesc!!!



aşa eif ăs iam ac uaerv un

...

noiva iunu arâd ac, tisăgen ed if rov iem iişap iş tuns ec iam ed celm nu ac eranips nî aetşinil uai im-ăs o-iş.ioron nî cenula uerem, if ra muciro. iopanî anmaot n-iş anrai nî arav nid. anmaot e işutot iş iam i-ăc urtnep. rama etraof. rama ed tâc muca ăzaetnoc iam un raihc...rama rama rama.

to Unknown

Dear You,

It’s Friday evening and I’ve just seen “Letters to Juliet”. Ana was right, letters can really change lives. I knew it before, but actually I needed to be reminded that spontaneous answers are the ones that bring in happiness...

A stressful week has passed and I don’t really know what and how I feel inside...I don’t even know why I’m being so childish to write this. I guess it’s because I’ve never been the kind of person who knows what should be kept inside; I just feel I should be doing this now.

I don’t know who you are , the one reading my letter , but , honestly, it doesn’t matter... for me it’s enough to know I did what my heart said. Dear You, do you always listen to your heart’s wishes? For me it’s so difficult at times and I prefer postponing it for “some other time”...

You know what's funny? That while I'm typing these words I have in front of me the colourful side of my cupboard containing plenty of quotes and other little pieces of memories...and the first paper I see is  the following phrase: "When your heart speaks, take good notes" . I have always wished for an agenda to put down all the silly things that pass through my mind and it just happens that at the moment I have four in my night table...that contain, of course, "useful"  words and arranged plans( the other pages disappear when I happen to read  them the second time).

This is all for today; I think I revealed everything..or, more probably, I haven't said anything. It's just a little difference of nuance...

Be spontaneous, dear you! Do what you feel, no matter how stupid  your logical thinking finds it!..and take care of your heart!

Love, G.

smile:)

This week's message:  life is still worthwhile if you just smile....

flori de mai, flori de măr....

suflet închis, încuiat? nu mai, acum e Mai!
cum ai putea, când pluteşti printre petale de flori de măr legănate în dansul rebel dar mângâietor al vântului ?

zâmbeşte-i soarelui, e Mai :)