frunze şi povesti. una e a fetiţei cu vioara, cealaltă a lui d.
mărunţesc.
coji de portocale.
citesc.
să simt că trăiesc.
ascult.
e târziu,e prea târziu la mine-n gând.
ascund.
când pot lacrimile. deseori,nu.
aştept.
prima zăpadă.
[păstrător-de-gânduri-bune. o călătorie de la adolescență la maturitate. jurnal de mamă de trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]
marți, 30 noiembrie 2010
atâtea
frunze şi povesti. una e a fetiţei cu vioara, cealaltă a lui d.
mărunţesc.
coji de portocale.
citesc.
să simt că trăiesc.
ascult.
e târziu,e prea târziu la mine-n gând.
ascund.
când pot lacrimile. deseori,nu.
aştept.
prima zăpadă.
better later
"You don't need to understand it!
You just have to let it happen!"
( Sweet November)
I've been waiting for an entire month to find time to watch "Sweet November" again...and today my wish finally came true!
it reminded me of something I've almost forgotten.
it said: you have a life! remember? how come you've neglected it? just go for it, you, naive child!!!
You just have to let it happen!"
( Sweet November)
I've been waiting for an entire month to find time to watch "Sweet November" again...and today my wish finally came true!
it reminded me of something I've almost forgotten.
it said: you have a life! remember? how come you've neglected it? just go for it, you, naive child!!!
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
nu vreau să mătur iarna...
mă întreb de atâtea ori de ce nu reuşesc să mă schimb. de ce nu-mi dau seama în ce sens vreau o schimbare. de ce nu pot avea încredere în mine. de ce nu înțeleg ce-mi spune inima. mă gândesc că trece timpul şi eu nu fac nimic să-l opresc. că ascult minciuni şi mă prefac că le consider ca fiind adevărul. mă gândesc că poate nu sunt azi pe măsura celei care aş fi vrut ieri să pot fi. mă gândesc că vine iarna. mă gândesc la zăpadă şi la bucuria pe care mi-o aducea altadată în suflet. mă gândesc la Crăciun, la plimbările cu sania şi la fularele roase din copilărie. mă gândesc că am prea multe gânduri care nu-mi dau pace.
nu mă gândesc că o să vreau să mătur iarna, aşa cum nu mă gândesc că o să vreau să fiu altcineva vreodată.
P.S.: mă gândesc la cineva drag când ascult melodia asta ...
joi, 25 noiembrie 2010
soare ... fara soare
mi-a fost dor, atat de dor de Viata..in culori si totul pentru ca m-am incapanat sa nu mai scriu nimic pana nu apare vreo schimbare in bine cu G.
paradoxal, acum abia imi pot stapani lacrimile...dar poate nu meritam sa fiu fericita azi. ce ar trebui sa simt?sau cum ar trebui sa ma simt?si ce sa fac daca nu se intampla nimic pentru ca lucrurile sa o ia pe un fagas normal?ce sa fac daca simt ca nu mai pot?
sa zic ca viata e frumoasa si sa zambesc?nu azi!
paradoxal, acum abia imi pot stapani lacrimile...dar poate nu meritam sa fiu fericita azi. ce ar trebui sa simt?sau cum ar trebui sa ma simt?si ce sa fac daca nu se intampla nimic pentru ca lucrurile sa o ia pe un fagas normal?ce sa fac daca simt ca nu mai pot?
sa zic ca viata e frumoasa si sa zambesc?nu azi!
miercuri, 10 noiembrie 2010
maussade fleur bleue
luni dimineata strazile erau un covor crocant de frunze, gramezi intregi de frunze leganate de adierea blanda a unui altfel de noiembrie. maturatorii cu sacii lor albastri uriasi mi-au adus aminte de Sisif si de bolovanul lui.
e miercuri. frunzele aproape au disparut, a ramas doar vantul unui alt noiembrie. nu mai stiu nimic. nici cine sunt, nici ce vreau pentru ca am devenit oarecum un robot programat sa asculte reguli, definitii si o serie de teorii , dar care nu stie sa isi asculte inima.
zilele trec atat de repede.saptamana asta nu mai sunt plicuri pentru cutia rosie. saptamana asta robotul e trist.a crezut ca poate pacali bolovanul pentru a-l impiedica sa se rostogoleasca inapoi, si totul din orgoliu si incapatanare.
de saptamana asta, robotul lucreaza cu obloanele inchise... pana isi revine.
e miercuri. frunzele aproape au disparut, a ramas doar vantul unui alt noiembrie. nu mai stiu nimic. nici cine sunt, nici ce vreau pentru ca am devenit oarecum un robot programat sa asculte reguli, definitii si o serie de teorii , dar care nu stie sa isi asculte inima.
zilele trec atat de repede.saptamana asta nu mai sunt plicuri pentru cutia rosie. saptamana asta robotul e trist.a crezut ca poate pacali bolovanul pentru a-l impiedica sa se rostogoleasca inapoi, si totul din orgoliu si incapatanare.
de saptamana asta, robotul lucreaza cu obloanele inchise... pana isi revine.
duminică, 7 noiembrie 2010
people, enjoy your life!
Sunday review: spent some precious November moments with family guys
& lived in the love of the common people.
vineri, 5 noiembrie 2010
joi, 4 noiembrie 2010
luni, 1 noiembrie 2010
uite: aşa sunt eu!
nu ştiu cum se face, dar mereu iubesc zilele de luni. de ce nostalgia e mereu inlocuită de o poftă de viaţă specifică visătorilor, nu pot sa-mi dau seama. poate că de fapt "destinul lucrează prin amănunte"...
cum începe noiembrie? cum nu se poate mai bine! pur si simplu. cu un autobuz nou, cu dimineţi mai luminoase, cu miros de portocală si gândul la Crăciun, cu oameni bine dispuşi, cu Tudor Arghezi si "Cartea fericirii", cu bucuria că mi-am petrecut weekendul făcând lucruri "inutile" din perspectiva unora, dar care o să-i facă fericiţi pe alţii, cu speranţa că până la urmă si nehotărâţii vor lua o decizie....
sunt o persoană norocoasă de fapt! chiar sunt! pentru că dacă nu m-as trezi dimineata devreme nu as vedea cerul instelat şi muntele somnoros, daca nu aş merge cu autobuzul la şcoală nu as asculta o ora muzică şi nu aş avea timp să privesc atent tot ceea ce ma inconjoară....mai ales oamenii: cei care cască adormţii dimineaţa la volan in drum spre serviciu, sau cei care aşteaptă "verdele" după - masa privind plictisiti şi parcă absenţi, cei care "zâmbesc" atunci când intârzie la prima oră, cei care aşteaptă autobuzul in frig mai mult de 30 minute dar nu se plâng, cei care iubesc porumbeii, cei care lipesc concentrati timbrele scrisorilor pentru cei dragi, cei care mă cunosc şi cei care nu mă cunosc...
suntem oameni. invăţăm unii de la altii. eu azi am invăţat că din când in când mai trebuie să te opreşti şi să priveşti in jurul tau!!
cine m-a ajutat să-mi dau seama ? de la cine ştiu?
de la oamenii care "pierd" timpul stând pe bancă, de la bunicile din parc, care povesteau linşitite despre ceasuri ( "A, deci ceasul meu merge bine. E doar cu un minut inainte." "Da, şi noi avem ceasuri electronice acasă." " Eu nu mă pricep niciodată să le reglez."), sau bătrânul care mi-a amintit de o vreme de mult, când Tâlvana ieşea zglobie la poartă şi i se spunea că " A. e plecat la Orşova"....
cum începe noiembrie? cum nu se poate mai bine! pur si simplu. cu un autobuz nou, cu dimineţi mai luminoase, cu miros de portocală si gândul la Crăciun, cu oameni bine dispuşi, cu Tudor Arghezi si "Cartea fericirii", cu bucuria că mi-am petrecut weekendul făcând lucruri "inutile" din perspectiva unora, dar care o să-i facă fericiţi pe alţii, cu speranţa că până la urmă si nehotărâţii vor lua o decizie....
sunt o persoană norocoasă de fapt! chiar sunt! pentru că dacă nu m-as trezi dimineata devreme nu as vedea cerul instelat şi muntele somnoros, daca nu aş merge cu autobuzul la şcoală nu as asculta o ora muzică şi nu aş avea timp să privesc atent tot ceea ce ma inconjoară....mai ales oamenii: cei care cască adormţii dimineaţa la volan in drum spre serviciu, sau cei care aşteaptă "verdele" după - masa privind plictisiti şi parcă absenţi, cei care "zâmbesc" atunci când intârzie la prima oră, cei care aşteaptă autobuzul in frig mai mult de 30 minute dar nu se plâng, cei care iubesc porumbeii, cei care lipesc concentrati timbrele scrisorilor pentru cei dragi, cei care mă cunosc şi cei care nu mă cunosc...
suntem oameni. invăţăm unii de la altii. eu azi am invăţat că din când in când mai trebuie să te opreşti şi să priveşti in jurul tau!!
cine m-a ajutat să-mi dau seama ? de la cine ştiu?
de la oamenii care "pierd" timpul stând pe bancă, de la bunicile din parc, care povesteau linşitite despre ceasuri ( "A, deci ceasul meu merge bine. E doar cu un minut inainte." "Da, şi noi avem ceasuri electronice acasă." " Eu nu mă pricep niciodată să le reglez."), sau bătrânul care mi-a amintit de o vreme de mult, când Tâlvana ieşea zglobie la poartă şi i se spunea că " A. e plecat la Orşova"....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)