Motto:
" Locuinta mea de vara
E la tara...
Acolo era sa mor
De urat si de-ntristare
Beat de soare
Si parlit ingrozitor!"
Cand eram mai mica imi placea poezia "Viata la tara" a lui George Toparceanu, poate pentru ca in versurile oarecum ironice ale poetului regaseam si descrierea satului meu...
....a trecut ceva vreme de atunci, am terminat Morometii ( cele doua volume, care acum 5 ani mi se pareau exagerat de groase si pe care credeam ca o sa ma prinda batranetea citindu-le), am invatat si am uitat multe, dar satul a ramas acelasi...
Recunosc.9 luni pe an sunt acasa ( sau cel putin in sat) doar un musafir, unul care pleaca tiptil dimineata devreme si seara cand se intoarce nu are timp sa asculte noutatile gazdelor.Strada imi pare mereu aceeasi ( neclinitita si cufundata in tacere, ca un manechin dintr-o vitrina, caruia vanzatoarea isi aminteste din cand in cand sa-i schimbe culoarea rochiei).., iar oamenii niste imagini fade, neclar conturate...
...si, totusi ...iubesc viata la tara pentru celelalte 3 luni (in care nu mai exista autobuze, constrangeri sau notiunea timpului) pentru simplitatea tuturor lucrurilor si a oamenilor care ma fac fericita: pentru linistea serii, pentru cantecul greierilor, pentru mirosul ierbii si al florilor de camp, pentru ploile calde de vara, pentru rasetele copiilor ce impanzesc strazile, pentru verdele de pretutindeni, pentru libertatea de a merge cu mainile in buzunare pe mijlocul strazii, pentru ca doar aici dimineata pot fi Alecsandri, dupa-masa Creanga si seara Eminescu,..chiar si pentru "parlamentele" din zilele de sarbatoare si praful dupa-amiezelor toride...
acum nu as schimba nimic, nu stiu de ce, poate pentru ca toate contureaza un singur tablou si intotdeauna imi vor aminti de un singur loc: acasa...