joi, 11 ianuarie 2024

plastilină de casă (cu făină, apă, sare și culori naturale)












 


...

Zilele trecute am găsit întâmplător ideea de a face plastilină de casă doar din făină, sare și apă. N-am mai încercat până acum, dar m-am gândit că băieții ar fi încântați. Cum ieri Dodo a ajuns mai devreme decât George, s-a pus imediat pe treabă - el e mereu gata când vine vorba de aluățele [un cuvânt care există, dar pe care nu l-a auzit niciodată de la mine]. Ne-a plăcut amândurora textura elastică și moale a aluatului, iar la final i-am propus să-l împărțim în trei și să-l colorăm cu turmeric, pudră de sfeclă și spirulină [acestea le aveam în casă]. Au ieșit faine, dar azi, când a făcut și George o porție, am văzut că nuanța prinde mult mai bine dacă pudra e adăugată înainte de a pune apa. Data viitoare așa vom face!

Cum am procedat? Am luat trei pahare identice. Unul l-am umplut ochi cu făină, unul pe jumătate cu sare fină și unul pe jumătate cu apă. Am amestecat bine făina cu sarea [dacă vreți s-o colorați, adăugați și pudra de sfeclă/turmeric/spirulină sau altele acum], apoi am început să turnăm treptat apă. În rețeta găsită de mine scria că e nevoie de jumătate de pahar de apă, dar nouă ne-a intrat cam un sfert. Puneți apă până când aluatul capătă consistența pe v-o doriți. Amestecați bine și plastilina de casă e gata de modelat! După ce n-au mai lucrat cu ea, am pus-o într-o cutie de plastic cu capac.

Nu suntem noi mari fani plastilină [mai des folosim pastă modelatoare care se întărește la aer], dar de acum încolo, în mod sigur, când mai vor plastilină o vom face acasă!