toamna la Bazoș

 

...

Nu pot să-mi explic cum de n-am ajuns până acum la Bazoș. Știu doar că a fost minunat să descoperim frumusețea toamnei aici și că vom reveni cu prima ocazie...

lumină tomnatică și gânduri de crescut inima

 

Oricât ți-ar ține ceilalți companie, nu au cum să-ți adauge ceva la ceea ce tu ai deja. Și în cazul meu, nimeni nu poate să-mi adauge ceva ce nu am. Pentru că din momentul în care ne-am botezat avem totul. Avem dragostea lui Dumnezeu, Sfintele Taine, ne împărtășim, ne mărturisim, ne nevoim, nu ne lipsește nimic. Singurul lucru care ne lipsește este conștientizarea acestor lucruri, și arătarea lor simțită în viața noastră, aici și acum, în fiecare moment. Să scoatem toate acestea la suprafață. Nu înseamnă că ele nu există. Există deja înlăuntrul nostru. Există Sfântul Botez înlăuntrul nostru, dar nu i-am dezvăluit încă puterea, strălucirea lui explozivă, măreția, fericirea și echilibrul pe care ni le dăruiește.

 

Nu fi îngrijorat de problemele copiilor. Mai bine să fii îngrijorat de frământarea și de tulburarea ta. Fii cu luare aminte asupra acestui aspect!

În haosul acestei epoci, în marea vieții de astăzi și în dificultatea relațiilor dintre oameni, cu siguranță nu vei putea găsi întotdeauna soluții cu ușurință. Dar dacă intri în panică, atunci în mod cert vei face greșeli mult mai multe. Așa că stai și cugetă, și fă-ți o revizuire a propriului caracter. Și întreabă-te: „Ce fac cu familia mea? Ce le ofer copiilor mei? Ce le dau? Am acoperit mai întâi propriile mele nevoi sufletești, încât să pot după aceea să acopăr nevoile copilului meu? Sunt bine eu în primul rând? Liniștit? Un părinte sigur, optimist, fericit, echilibrat?”

Copilul tău este o floare. De ce are nevoie o floare? Are nevoie de apă, are nevoie de pământ, are nevoie de soare, aer și libertate. Și apoi crește. Și, desigur, floarea vrea să simtă și siguranță. Nu poate trăi alături de animale care o vor mânca și o vor devora. 

 

                            (Andreas Konanos, Să-ți iei geaca. Editura Egumenița, 2022)

 

dacă e toamnă, e ceai...

...

dacă e toamnă, e foșnet.

și rost să ne-amintim cât de minunat e acest anotimp.

stupefiat. mai știi?

cum să discearnă copiii frumosul?

 

...

Fără să-mi dau seama, prin copilăria petrecută la țară am crescut apreciind și bucurându-mă de lucrurile simple care dau frumusețea fiecărui anotimp. Pe atunci nu era o explozie de plastic și de kitsch pretutindeni, iar părinții ne-au învățat să prețuim ce avem, fie că era vorba de o carte, de o haină, de o bicicletă sau de orice altceva. Asta încercăm și noi, deși suntem asaltați din toate părțile și simt constant că, în toată urâțenia care năvălește tăvălug, simțul frumosului și al simplității trebuie permanent cultivate în copii. Nu, nu cumpărăm orice. De ce? Pentru că altfel ei nu vor discerne niciodată între frumos și urât, între valoare și non-valoare, între cumpătare și risipă. Exemplele ni se întâmplă zilnic. Astă seară am mers la Daco să-i luăm ghiozdan lui George și, scotocind bine, am găsit un model simplu și potrivit pentru el. Oh, dar când am văzut verdele turbat luat de părinții din spatele nostru pentru băiețelul lor, acceptând pur și simplu că acela i-a plăcut și pe acela l-a ales copilul, mi-am amintit de doamnele de sâmbătă de la Târgul Olarilor care s-au găsit să exclame Vai, ce frumoase sunt astea! exact la cele mai kitsch ghivece din toată piața - nu, nu exagerez, erau niște ghivece oribile, cărora li se desenaseră [sau lipiseră abțibilduri cu] ochi și guri bizare. Până și scurta și neașteptata [de obicei tânjesc mult până să ajungem] vizită în librărie mi-a lăsat un gust amar [de parcă nu știam, am fost iar stupefiată că se publică orice și oricum] și-am zis hai să fugim unde-am pornit, în Botanic! Da, măcar acolo era bine...

Așadar, ori gusturile chiar nu se discută, ori lumea asta e cu susul în jos...

urzici tomnatice și-o carte pentru părinți

 

...

Dacă n-ar fi zis Dodo, nu m-aș fi gândit să-l întreb pe tata dacă au ieșit urzicile tomnatice. Datorită lui am copt azi biscuiții minunatei Mona Petre, cei pe care i-am încercat prima oară astă primăvară. Cartea a luat-o Dar și o citesc și eu în reprizele de alăptat. Da, coperta e foarte grăitoare. Adaug și ideea că vorba sună, fapta tună și... tac. Am de lucru.

prima povceașcă tomnatică

 

...

Când am hotărât să ne mai prelungim bucuria cu încă vreo câteva zile, îmi imaginam că o să am parte de multe răgazuri în care să desenez cu George și Teodor, să citesc și, mai ales, să pictez cuierul albastru. A fost mai întâi datoria, și-apoi bucuria, dar s-au întâmplat multe, în special pentru copii. A fost o vară plină și suntem recunoscători pentru tot, în primul rând pentru darul neprețuit de a fi ÎMPREUNĂ.