...
Fără să-mi dau seama, prin copilăria petrecută la țară am crescut apreciind și bucurându-mă de lucrurile simple care dau frumusețea fiecărui anotimp. Pe atunci nu era o explozie de plastic și de kitsch pretutindeni, iar părinții ne-au învățat să prețuim ce avem, fie că era vorba de o carte, de o haină, de o bicicletă sau de orice altceva. Asta încercăm și noi, deși suntem asaltați din toate părțile și simt constant că, în toată urâțenia care năvălește tăvălug, simțul frumosului și al simplității trebuie permanent cultivate în copii. Nu, nu cumpărăm orice. De ce? Pentru că altfel ei nu vor discerne niciodată între frumos și urât, între valoare și non-valoare, între cumpătare și risipă. Exemplele ni se întâmplă zilnic. Astă seară am mers la Daco să-i luăm ghiozdan lui George și, scotocind bine, am găsit un model simplu și potrivit pentru el. Oh, dar când am văzut verdele turbat luat de părinții din spatele nostru pentru băiețelul lor, acceptând pur și simplu că acela i-a plăcut și pe acela l-a ales copilul, mi-am amintit de doamnele de sâmbătă de la Târgul Olarilor care s-au găsit să exclame Vai, ce frumoase sunt astea! exact la cele mai kitsch ghivece din toată piața - nu, nu exagerez, erau niște ghivece oribile, cărora li se desenaseră [sau lipiseră abțibilduri cu] ochi și guri bizare. Până și scurta și neașteptata [de obicei tânjesc mult până să ajungem] vizită în librărie mi-a lăsat un gust amar [de parcă nu știam, am fost iar stupefiată că se publică orice și oricum] și-am zis hai să fugim unde-am pornit, în Botanic! Da, măcar acolo era bine...
Așadar, ori gusturile chiar nu se discută, ori lumea asta e cu susul în jos...