...
Eu sunt omul care bea ceai mai tot timpul, cu excepția perioadei caniculare de vară. Ceaiul mi-a devenit, încă din facultate, un soi de martor al tuturor poveștilor pe care le-am parcurs de-a lungul anilor. Ceaiul e revigorant și liniștitor, plantele, deși uscate, păstrând în ele amintirea locurilor în care au crescut. De când am descoperit ceaiul de cimbrișor al maicilor de la Măgura, acesta a devenit preferatul meu, așa că am infuzat zeci, poate sute, de cești și-am dăruit, ori de câte ori s-a ivit ocazia, și prietenilor dragi câte o punguță.
Încă de vara trecută am tot întrebat de el, dar nu l-am găsit. [Acum bănuiesc că întrebasem prea târziu și-i trecuse perioada de înflorire.] Astăzi, spre finalul plimbării noastre prin pădure, mi-a venit în gând să adun un buchețel din acele floricele mov de pe pajiște când, apropiindu-mă și simțindu-le mirosul, aproape că-mi venea să sar în sus de bucurie. Era cimbrișor!!! Da, a fost minunatul dar de dinainte de plecare...