umbreluțe de Prier [coapte cu Dodo]

 

o după-amiază la Murani

 

...

Am tot auzit de domeniile Murani, dar nu am reușit să ajungem până acum. Ieri a fost aproape ad-hoc și tare bine ne-a prins! Mare parte din mașini plecau când noi intram, iar copiii s-au bucurat în voie de cocoțat pe buturugi. George, cu entuziasmu-i caracteristic, nu putea să nu facă un pocinog: s-a împotmolit până la genunchi în iazurile de pe acolo.

Vom reveni cu prima ocazie, e un loc fain de zburdat, și nici nu-i chiar departe de oraș!

lumina Purtătorului-de-biruință

 

cum e cu ochiul-aragazului când ești mamă

 ...

Parte din scenariul din ultimele 2 luni a fost cam așa: în 4 din 5 seri, aproape de miezul nopții, mă găsesc la bucătărie strângând vase. Scoțându-le pe cele curate din mașină, așezându-le în dulapuri, punând altele murdare în mașină, strângând resturile etc. Totul e pus la loc, ca mai apoi, dimineața, să o luăm de la capăt pentru că în numai câteva minute totul e răvășit, e iar plin de vase, firimituri, resturi, pahare lipicioase etc. În una din 5 seri toate rămân vraiște pentru că eu adorm lângă puiul cel mic. Adorm lemn, fără a mă mai putea ridica din pat de oboseală. Dimineața sunt toate ca și cum abia am mâncat.

Mai sunt și excepții, desigur. Altfel n-am fi mâncat ouă roșii, pască și drob [de pui, primul drob pregătit de mine vreodată] și alte bunătăți anul acesta de Paști.

cei trei frați. portrete de Paști

 

ajuns-am Sărbătoarea Luminii

 

urare din inimă de bunică

 ...

Astă seară, după denie, s-a apropiat de mine o doamnă, și, cu fața sclipindu-i luminoasă, mi-a zis: „BUCURAȚI-VĂ!!!”, apoi a adăugat: „Aveți trei feciori... Sunteți bogată!!! Chiar sunteți bogată! Asta vă e adevărata avere!” Cred că un înger a trimis-o ca să mă însenineze și să-mi amintească să fiu necontenit recunoscătoare... Într-adevăr, de [fix] șase ani încoace sunt bogată. Suntem bogați și eu, și Dar. Niciunul dintre noi nu mai ținem minte cum era viața noastră înainte de a-i avea pe copii...

duminica Floriilor

 

sâmbăta lui Lazăr

...

E deja al treilea an în care coacem lăzărei în sâmbăta lui Lazăr. E o activitate de care băieții sunt încântați [și eu la fel, recunosc] și mă bucur că s-au implicat mai mult decât anii trecuți în modelarea pâinicilor. E-adevărat că George a lipsit la pregătirea aluatului, dar asta pentru c-a găsit icoana printată de anul trecut și a vrut s-o coloreze; apoi a montat-o în rama lui și ne-am bucurat cu toții de ea. În timp ce umpleam lăzăreii, am repetat cu ei colinda lui Lazăr, găsită tot în acele minunate fișe cu activități.

P.S.: În fotografii poate părea idilic, dar nu e întotdeauna ușor să lași deoparte toate celelalte treburi ale casei pentru a face ceva în plus cu copiii [mai ales dacă mai ai și-un marsupiu cu un pui de lapte la purtător]. Știu însă că doar așa putem clădi amintiri frumoase împreună, momente de care să-și amintească cu drag atunci când vor crește...

 

Avem oaspeți. A venit barza!

 

...

Barza Milenei Lukešová și a lui Jan Kudláček a poposit la noi primăvara trecută, imediat după ce a fost publicată în limba română. Cred că a fost cea mai iubită carte a primăverii, citită și răscitită de nenumărate ori. Am dus-o și la atelierul de povești și-am citit-o și cu altă ocazie unui alt grup de copii, cu toții bucuroși să construiască împreună cu noi povestea. Pe atunci nu știam că barza ne va aduce un nou membru în familie, pentru care Îi suntem nespus de recunoscători lui Doamne-Doamne...

Zilele trecute am regăsit cuiburile și, recitind povestea cu George și cu Teo, m-am gândit să facem ceva un pic mai deosebit decât anul trecut. Prin urmare, am pus o parte din cărămizile teifoc la treabă, l-am rugat pe tati să ne cumpere din nou pastă de modelat pentru că cealaltă se uscase și-am încropit căsuța lui Jakub și-un pom. Ieri dimineață, când George a găsit figurinele pictate, acoperișul și trunchiul de copac, a fost taare bucuros și țopăia prin toată casa. După-amiază a ajuns și Blanka [figurina folosită anul trecut fusese un ibis, căruia-i pictasem câteva aripi negre - n-a observat nimeni și ulterior n-am mai apucat să cumpărăm o barză] și maaare a fost bucuria copiilor.

Ce am învățat noi din această carte și de ce o iubim atât de mult? Ne place pentru simplitatea și totodată ineditul mesajului, pentru duioșia ilustrațiilor și pentru că ne-a învățat să ne bucurăm mai mult de toate semnele venirii primăverii: de mâțișori, de toporași, de iarba verde, de minunatele păpădii [tot din carte ne-a venit anul trecut ideea de a face dulceață de păpădii - a ieșit însă un sirop delicios pentru că bunicul ne-a adus o ditamai punga cu puf galben și n-am nimerit exact proporțiile] și mai ales de berze și de întoarcerea lor din țările calde. Când le-am văzut deunăzi în cuiburi în satele din împrejurimi ne-am bucurat nespus. Dodo, care e foarte empatic de fel, ne-a întrebat într-o seară: „Oare berzelor nu le e frig în cuib?” - căci era o vreme tare răcoroasă, ploua și bătea un vânt cumplit...

Recomandăm cartea cu dragă inimă! Noi abia așteptăm să găsim răgazul să ne luăm coșulețele și să plecăm la cules păpădii.