sâmbătă, 20 noiembrie 2021

toamnă blândă în natură

 



...


Băieții dorm toți trei [cei doi mici + marele Dar]. E târziu și liniște deplină. Doar focul scârțâie alene în teracotă și tastele mânate de gândurile mele îi țin isonul. E aproape o lună de când suntem la bunici și, privind înapoi la toate fotografiile pe care le-am strâns, nu pot decât să-I mulțumesc lui Doamne-Doamne pentru darul unei asemenea toamne blânde, petrecute de copii în mijlocul naturii.

I-am dus în multe zile în pădure [în special în Răcucioară pentru că era cel mai aproape și reușeam să-l duc pe Bambi în brațe până acolo dacă altfel nu voia] și i-am lăsat să exploreze ce au vrut: copacii, crengile, frunzele, iarba, pământul, gâzele... Minunata grădină gazdă a Căsuței Curcubeu le-a stat și ea zilnic la dispoziție. Am adunat împreună merele, perele și ultimele nuci. S-au dat în leagăn și s-au cocoțat în copaci. Au explorat mușuroaiele. Au aruncat pietre în râu. Au măturat cu mine și Ștrămpănel frunzele de viță din curte. Au hrănit găinile, iar George a căutat ouăle [din prea multă grijă și prea mult entuziasm, s-a întâmplat la un moment dat să le și spargă]. S-au jucat de-a șantierul până n-au mai putut de oboseală. Au suit și coborât roabele prin grădină. Au săpat o grămadă de gropi. Au cipăit prin bălți când a plouat. Au spart nuci și le-au savurat. Au luat nenumărate căzături [în special Teo, care are mereu în frunte diverse culori: galben, verde, mov - în funcție de ziua căzăturii]. I-am plimbat cu tractorul [rămas moștenire de la Ștrămpănel] prin jumătate de sat. Am mers cu Buuu pe Tătăruț și ne-am minunat de frumusețea mestecenilor tomnatici, iar ei au aruncat [bineînțeles!] bolovani în râu. Le-am făcut lămpaș [ne-a luat o săptămână până am reușit să găsim pe cineva care să mai aibă dovleci în câmp și care să vrea să ne aducă și nouă doi]. Am mers la picnic cu Sea lângă pepinieră [după-amiază în care, printre altele, am aflat și că „n-au pierit toți cavalerii din Ardeal”]. S-au jucat și l-au mângâiat și alergat zilnic pe Lăbuș [căruia i se mai spune și Rex pentru că seamănă leit cu fostul nostru bătrân canin]. Au vizitat-o pe draga de Momo [care i-a servit cu sirop de brad, compoturi și alte bunătăți] și câte și mai câte... Multe, multe, multe...

Dincolo de toate gândurile de „ponoseală”, mai mult sau mai puțin adevărate, mă simt împăcată și recunoscătoare. Meseria mea amalgam, despre care scriam în urmă cu vreo zece ani, e cea pe care o am acum [dar despre care habar nu aveam atunci]. Adică toate meseriile laolaltă: sunt mamă. Atât de puțin și atât de mult... Atât de puțin pentru cine nu înțelege și atât de mult pentru cine știe câte implică acest lucru. O lună de zile nu am avut timp să scriu, nici nu m-am putut aduna să citesc ceva pentru mine, dar băieții au luat parte la firescul lucrurilor în această perioadă și, prin urmare, câștigul e mult mai valoros decât sacrificiul.

Îți mulțumim, dragă Doamne-Doamne, pentru blândețea foșnetului tomnatic al acestui an...





P.S.: Într-un moment de inspirație de la începutul lui Brumărel, râvnind la activitățile făcute de copiii înscriși în programele unor școli/grădinițe în pădure [despre care am auzit tangențial], le-am luat celor mici câte o salopetă de pe site-ul ielm.ro. De când le-au primit și până acum le-au purtat zilnic. În parc, în curte, în grădină și în pădure, oriunde au mers. Pe soare, pe vânt, pe ceață, pe ploaie. S-au târât și s-au tăvălit cu ele, s-au cocoțat pe ditamai buștenii, au căzut de nenumărate ori, dar salopetele au rămas intacte [deci am strâns din dinți fără motiv]. Li le spăl o dată pe săptămână [la modul în care lucrează ei nu ar avea sens mai des] și apoi arată ca noi. Sunt minunate și le-am recomandat deja și altor oameni dragi. Sunt sigură că prietenia cu ele va fi de durată!