luni, 26 noiembrie 2018

eventually, she came




...

După un an de așteptare [timp în care eu am încercat să nu fiu cicălitoare, dar să-i amintesc totodată de invitație], Poezitoarea mi-a scris: „Dacă... aș veni peste vreo 2 săptămâni în Timișoara, ați fi acasă?”, moment în care, debordând de bucurie [în sinea mea], am început să facem planul când să fie. Și uite-așa s-a rânduit să vină chiar înainte și până de ziua ei!

Dacă a meritat? [Gluma și trasul de mânecă despre s-a meritat o să ne rămână mereu în minte. La fel și ca și-ul despre care vorbește domnul Paraschivescu aici.] Nu mai încape îndoială! [Cel puțin așa-i pentru noi; ei și-au început și terminat călătoria cu un luuung drum cu trenul, care va fi cântărit destul ca oboseală...]

Ca amintiri frumoase vom păstra bucuria revederii și îmbrățișarea strânsă, minunatul tur ghidat prin centrul Timișoarei al Claudiei Tănăsescu, vizita la Cebza [acum suntem, literalmente, surori de cruce], plimbarea la librării și muzica stradală, mesele împreună, jocurile cu George, trufacake-ul pentru 26 anticipat, poveștile tihnite la o ceașcă de ceai, până și supa cremă și sandvișul cu ton mâncate, vrând-nevrând, la mall înainte de plecare...

Eventual, am reînțeles: această prietenie va dăinui! Pentru că avem prea multe lucruri în comun ca să nu fie așa... La mulți ani, draga noastră Poezitoare muzeografă!