...
Micul Dar citește nu doar ținând cartea cu susul în jos, dar și de la cap la coadă. Am observat asta nu o dată, nu de două ori, ci zile întregi. Mai nou și vorbește [pe limba lui, desigur!] cu imaginile. Cu animalele în special. [Poate din cauza onomatopeelor pe care i le-am tot repetat...] Când vine vorba de cărțile necartonate din casă, îi sclipesc ochii. De ajunge la cele de pe raft, le dă jos ca pe bandă, iar pe cele în care ne uităm împreună le răsfoiește cu bucurie, îndoind, bineînțeles, câteva colțuri.