sfat din bătrâni

...

Mama și-a amintit cât timp a fost aici de sfatul bătrânei mătuși mama Ană, sfat primit pe când eram eu bebe... Și l-a amintit și mi l-a transmis mai departe: „Lași lucrul dintr-un an și faci copilul cârlan!” Carevasăzică, așa! 

greu vin oamenii pe lume!

...

Gândăcelul doarme. E una dintre reprizele de somn hoțomano-iepuresc în care se poate trezi din clipă-n clipă, ceea ce înseamnă că scrijestarea asta poate rămâne neterminată și ceaiul de anason nebăut...

Am avut dreptate, am intuit bine. Durerile au început marți seara, iar puiul a venit pe lume miercuri dimineața. A fost o experiență mult prea diferită de tot ce am trăit până acum pentru a scrie despre ea aici. Va rămâne doar foaia de jurnal pentru el, poate va fi curios și o va cere când crește...

Am stat zece zile în spital, din Miercurea Mare până de Izvorul Tămăduirii. Zece zile nu prea ușoare, care au trecut în unele momente ca o veșnicie. Zece zile  de început de părințenie, în care urechile mi-au auzit și ochii mi-au văzut multe... Concluziile mele după toate astea? Unu: greu vin oamenii pe lume! Doi: să ne iubim mamele, chiar și numai pentru durerile prin care au trecut pentru a ne naște!

Gândăcelul s-a trezit, a mâncat, iar a adormit, iarăși s-a trezit. Ochișorii lui mă cheamă...

„șandrele” colorate

 

foto: © Șandreea

stand-by preventiv

...

Aproape nici pentru instinctul de cuib nu mai am putere. Organismul pare că vrea să-și conserve energia - și-l înțeleg, se pregătește... Simt că am ajuns în modul stand-by. Asta ziua, noaptea mă trezesc aproape din oră-n oră. Apoi aștept minute bune până să reușesc să ațipesc sau să adorm din nou. Planeta B168 a devenit neîncăpătoare pentru Micul Dar, care nu mai are loc să se rotească și să se întindă cum făcea înainte. Simt că nu e departe momentul în care o să-mi dea semnalul că vrea afară...

haina primăverii

...

E atâta liniște aici încât uneori am impresia că suntem undeva la țară... Dimineața se aud cocoșii din vecinătate, străzile au căpătat o haină minunată înverzind, iar copacii au prins culoare înflorind [cireșii japonezi mi se par de-a dreptul minunați!]. Până și mălinul e deja în floare! Ți-e mai mare dragul să te plimbi pe stradă [pe mine nu mă mai țin picioarele, altfel am fi colindat mai mult]! Cireși japonezi, liliac, lalele și păpădii - la care să te uiți mai întâi nici nu știi...

nu contează cât e ceasul

...

Dragă Micule Dar,

Aseară am vrut să-ți scriu o scrisoare, dar nu m-am simțit prea bine și n-am mai apucat [recunosc, pseudosemnele pe care le dădeai m-au făcut să cred că te-ai hotărât să vii]. Voiam să-ți spun că nu am devenit nerăbdătoare. Nici nu mi-a revenit neliniștea. Știu că viața începe când vrea Doamne Doamne și tot atunci se și încheie. Pe de altă parte, înțeleg că lumea întreabă zilnic de tine pentru că e dornică să te cunoască. Nu mai e mult, suntem aproape. Chiar foarte aproape... Le mai spun și lor asta încă o dată. Atât pe azi. Te așteptăm cu răbdare.

cu drag, noi

„Lucrurile nu sunt greu de făcut.”

...

Mi-am amintit mai devreme un cuvânt de-al lui Brâncuși, și anume că „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.” În cazul meu, se aplică atât pentru lucrurile mari, cât și pentru cele mici... Un exemplu de ieri: plăcinta cu mere. Preferata mea. Mamele noastre știu asta, și mai mereu ne bucură cu câte-o tavă când mergem să-i vizităm. Nu știu de ce nu am îndrăznit să coc și eu una până acum. Poate pentru că n-am avut timpul și cadrul necesare? Probabil... Cert e că mi se făcuse destul de dor de una, iar cum gospodinele sunt, fiecare, aproape la 300 de km depărtare, m-am gândit că pot face un nou experiment cu cuptorul. Mi-a plăcut frământarea, deși am încercat de câteva ori până am nimerit forma tăvii. Când a început să se rumenească și să se simtă miros de scorțișoară în toată casa, parcă mi-a crescut inima. Lucrurile nu sunt greu de făcut, trebuie doar să-ți iei inima-n dinți și să îndrăznești! Poate iese, poate nu. Important e să încerci!

fotografie în dar

foto de la: Șandreea

o măsurare hazlie

...

Din tot roiul de oameni cu care ne-am ciocnit duminică în plimbarea spre malul cu magnolii mi-a rămas în minte o tanti destul de voluminoasă care mergea cu burta-nainte și care, spre uimirea mea, s-a măsurat cu privirea și apoi m-a luat la rând, ca și cum am fi dat concurs care are marsupiul mai mare. Mă întreb dacă și-o fi dat seama că în cazul meu e cazat [încă] un pui de om înăuntru...