...
aproape zilnic pun și o carte în ghiozdan, doar-doar voi apuca să fur cinci minute și să citesc când se termină ucenicia de revizuit vreo câteva pagini. rar se întâmplă. trebuie să fiu convinsă că nu mă cheamă nimic urgent pe Stelelor ca să mai amân întoarcerea. uneori mă ascund în locuri cărturești sau în piețe, dar astă-seară m-am dus printre baobabi. cei din Parcul botanic, pe lângă care trec grăbită în fiecare dimineață [pe aleea de vizavi, ca să nu oblig coloana de mașini să-mi dea prioritate la încă o zebră]. după ce-am mâncat eugenia pe care-am purtat-o cu mine zile-n șir, am terminat cartea Ioanei. [nu mi-am propus să fie exact o lună, dar așa s-a nimerit.] între timp, m-a sunat și mama - era de fapt Ștrămpănel [mama avea treabă cu zacusca] care voia să mă anunțe fericit că a terminat Prinț și cerșetor. zeci de furnici făceau ture pe asfaltul de pe alee. aveam impresia constant că mă invadează ca pe Gulliver, deși mă țineam la câțiva centimetri buni de traseul lor. când s-a mai înserat, au început țânțarii [cred am un soi de magnet la țânțari], noroc că n-am mai stat mult pe-acolo. în timp ce eu mai întorceam o pagină, alții se plimbau, alergau, se îndreptau spre casă. mă întreb câte ture o fi dat sportivul în minutele în care eu mă amuzam citind despre copii mici. e vorba despre alegeri. ne croim viața așa cum ne place, cum ni se potrivește. fiecare are ritmul și propriile preferințe... și ce bine că e așa! [dacă iei aminte la un copac, parcă începi să vezi viața cu alți ochi. te liniștești. un copac are rădăcinile în pământ și crengile deschise spre cer. oare omul cum e?]