arta Dodo, expoziție în Nucalia

 

...

De când cu Paddington, Dodo a devenit mare amator de expoziții. Și după ce a văzut că a avut succes cu prima tentativă de expoziție în casă acum o lună [când Tâlvana și Legrande i-au făcut jocul și au plătit o sumă simbolică pentru câteva desene colorate de el], a tot continuat și ideile lui au tot prins aripi. Un moment tare hazliu a fost când în vacanța de început de Brumar a pictat pădurea în culorile toamnei și a vrut să vândă tabloul cu 300 lei. În cele din urmă însă, bunicul l-a licitat cu 12 lei și i l-a dat mulțumit. 

Zilele astea, cum au fost toți betegi, printre nenumăratele momente în care m-am simțit, vorba soțului meu, „ca un lup hăituit prin zăpadă”, m-au și bucurat ideile lor. Una dintre ele a fost expoziția [temporară] de mai sus, pentru care am fost solicitată să refac anunțul „Paintings for sale. Please pay bear!” Veverița și hipopotamul s-au dat!

Ariciul, bucuros, merge să-l trezească. Și face gălăgie, îl pupăcește, îl mângâie... Dar ursul hibernează muuult, în special după ce mormăie un pic dimineața devreme...

ce-am făcut cu ultimele frunze de ginkgo

 

...

Azi, în tura de Busuioc, am strâns cu băieții câteva mâini zdravene de frunze de ginkgo de pe strada noastră. Au căzut toate și a dat bruma, știm că sunt ultimele pe care le vedem anul acesta. Dodo încă își amintește de momentul în care am citit cartea „Frunza de aur” astă vară la Măgura și am scos din ea o minunată frunză galbenă de ginkgo, despre care copiii chiar au crezut inițial că e de aur. Nu știu de ce, dar am impresia că el crede că se petrece ceva deosebit cu frunzele de ginkgo pe care le pun la presat și-și dorește mult să reluăm atelierul vara viitoare.

Între timp, inspirați de poza trimisă de draga noastră Floarea-Soarelui, am încercat să facem flori din frunzele strânse. N-au ieșit niște super trandafiri, dar ne-am bucurat de ei. George m-ar fi pus să răsucesc întreaga noapte la foi galbene, dacă n-aș fi avut și alte treburi și dacă Aricel n-ar fi împrăștiat coșul de câteva ori...

„Plăcinta și tăvița de copt” de Beatrix Potter

...

O minciună mică-mică oare cui strică...? Strică mult, căci o ia la vale și se face un bulgăre mare... 

Din povești putem învăța multe. Bunăoară, ce înseamnă onestitatea și prietenia adevărată. Minciuna mătură încrederea în celălalt, iar copiii trebuie să știe asta. Citindu-le „Plăcinta și tăvița de copt” a lui Beatrix Potter puteți dezbate pe larg acest subiect. E savuroasă și puțintel alambicată, numai bună de stârnit interesul celor mici!

Am citit-o și eu ieri copiilor de la atelierul de povești camalesSe și i-am pus un pic în încurcătură. Ei ar fi ascuns adevărul? Ar fi ticluit o mică minciună, să dea bine? Dacă te pripești, e lesne de căzut în capcană...

M-am bucurat când am găsit câteva cărticele de-ale lui Beatrix Potter traduse de o editură timișoreană, dar am tot ezitat să le cumpăr pentru că nu știam cum sunt editate și traduse. Printr-o prietenă dragă, le-am primit în dar și-l împărtășesc mai departe la atelier. Arată decent, dar un chițibușar ar mai găsi de îndreptat una-alta.

 

întâmpinând Brumarul cu pere

 

...

și cu recunoștință pentru lucrurile simple și oamenii dragi.