Dragă Foarte Micule Dar,
Peste câțiva ani poate o să mă întrebi și tu, asemenea fraților tăi, ce făceai când erai bebeluș, iar eu, după tăvălugul multor altor amintiri care o să ningă peste noi, aproape că n-o să mai știu ce să-ți povestesc. De aceea îmi rup acum din puținele ore de odihnă pentru a-ți [și a ne] scrie câteva rânduri.
Scumpete mică, acum ai 10 luni de viață și ești dulceața casei și-a familiei. Dacă pe când aveai 4-5 luni abia așteptam să împlinești jumătate de an ca să te pot lăsa în scaunul de bebe și să nu mai fiu permanent legată de mâini [pentru că mai toată treaba o făceam cu tine în marsupiu, alăptat], pe la vreo 7-8 luni am început să-mi doresc să nu mai treacă timpul DELOC și să mă pot bucura de drăgălășenia ta nemăsurată cât mai mult... Pe de altă parte însă, avem acele zile grele care trec cu încetinitorul: zilele în care ești bolnav și simptomele tale se pot schimba vertiginos dintr-o clipă într-alta. Ultimul episod a fost infecția de la finele lui Brumar, când ai primit a treia tură de antibiotic de când te-ai născut. În acele momente, și eu mă transfigurez. Devin o ursoaică greu de stăpânit până când starea ta se stabilizează... Dar ce binecuvântare și ce bucurie e la noi acasă după ce trece furtuna...
Cu dragoste, mereu alături,
mami