vineri, 31 martie 2023

cei trei frați. portrete de Mărțișor.












 ...

Nu e nimic contrafăcut în dragostea pe care și-o poartă reciproc. În plus, venirea pe lume a lui Dimitrie, dincolo de unele nemulțumiri [cauzate, în mare, de îndelungă șederea noastră între patru pereți] ale mele referitor la evoluția lor, i-a responsabilizat mult pe Teo și pe George. Cred că tocmai pentru că sentimentul izvorăște sincer dinlăuntrul lor și nu e nimic contrafăcut în dragostea pe care și-o poartă reciproc...


Dacă sunt recunoscătoare...?



joi, 30 martie 2023

Aricel la 6 săptămâni






 ...

Fotografia de mai sus e făcută în urmă cu mai bine de o săptămână, pe când Aricel, acest dulce prinț-al-treilea-la-părinți era mai rezonabil cu mine și dormea măcar o oră, adică un minim interval, cât să pot găti prânzul, pune haine la spălat, strânge în mare prin casă și, eventual, cât să le dau celor mari de lucru [în caz contrar, ei găsindu-și alte activități care le convin în această perioadă: de construit utilaje din lego sau de făcut colibe, pizzerii sau ceainării - numai eu știu ce implică aceste construcții și cum mi-au copt o mare turtă de încercare a răbdării în acest post].

Cum e acum, la șase săptămâni de viață? Acum mai doarme DOAR în brațe sau în marsupiu [după 2 ore, vai spatele!] și are un al șaselea simț, căci atunci când e așezat în pat sau în pătuț se trezește în maxim 5-10 minute. „Maaaaaamiiii, s-a trezit Dimi!” Prin urmare, vrând-nevrând, am învățat să mă descurc și așa. Cu o mână avându-l în brațe și alăptându-l și cu cealaltă pregătind gustări sau activități pentru cei mari sau citind sau strângând de prin toate colțurile apartamentului tot ce e foarte-ușor-de-răvășit-și-tare-greu-de-pus-la-loc. 

Mai durează un pic până când Zebruț își reglează programul, iar mie nu-mi rămâne decât să mă bucur de fiecare zi, oricât de grea sau de solicitantă ar fi. Recompensa e neprețuită...





sâmbătă, 18 martie 2023

somnul lui Coconel


 





...


Dragă Coconel, când o să mă întrebi peste câțiva ani [așa cum face curiosul Dodo acum] cum avea tati grijă de tine în primele zile, o să-ți arăt aceste fotografii...



vineri, 17 martie 2023

primăvara asta-i cea mai lungă iarnă










 ...


Ai treizeci de ani și scârțâi din toate încheieturile ca o ușă veche de dulap, neunsă, cu balamalele ruginite de vreme. Abia te ridici noaptea să-l speli pe Coconel și de multe ori ațipești frântă în timpul orelor lui de priveghere.

Bubele de varicelă v-au prelungit statul în casă chiar acum, când vremea dă să se încălzească și pomii Nucaliei izbucnesc în floare. Când cel mic are reprize lungi de plâns din cauza colicilor, mijlociul nu poate dormi de bube și cel mare tușește și e fabrică de muci, iar tu ești oboseală-mergătoare și nu știi de ce treabă mai întâi să te apuci [pentru că toate sunt vraiște], e clar: numai primăvară nu poate fi!

În tot noianul ăsta noros, bolovan greu de purtat, dacă n-ar fi micile-mici semne de bine, din mamă-ursă cred că mamă-petală-de-zăpadă pe loc ai deveni...





miercuri, 8 martie 2023

infinit de petale



 

„atâta iarnă e în noi”



...

cel mic are colici,

mijlociul bube [de varicelă?!]

și cel mare-i plin de muci.

te dor dinții

și primăvara pare departe de-aici,

deși Darul ți-a spus c-au înflorit pomii

și i-ai scris: acasă, te rog, unul să-mi aduci...