vineri, 29 iulie 2022

scrisoare pentru planeta B156




Vestea cea mai preferată din ultima vreme a lui George: „Nu știați că o să mai avem un bebe?”





 ...


            Dragă Foarte Micule Dar*,

           Astăzi ți s-a ciocănit la ușă a doua oară și-ai fost un pic deranjat de vizită, acoperindu-ți fățuca. Ai fost însă rezonabil cu răbdarea mea, și-am aflat - cum nu mă așteptam, recunosc [din nou] - că ești tot un voinic, cel de-al treilea a cărui planetă [după B168 și B167] o port în pântece. Ehei, vorba domnului meu, va trebui să mă specializez în crescut băieți! La faptul că voi fi, cum au glumit mulți oameni azi cu mine, soacra cu trei nurori, nici nu vreau să mă gândesc... nu de alta, dar am recitit recent povestea lui Creangă cu Micul Dar și m-am îngrozit de caznele la care e supusă bătrâna. 
            Până deunăzi credeam că doamna Moglob s-a cumințit și, uite!, pare că se mai obișnuiește cu mine purtătoare-de-mică-planetă, dar acum știu că trebuie să lupt mai asiduu. Nici despre povestea cu purtatul pijamalelor roz în saloane albe pentru a o resuscita nu vorbim deocamdată... Numai o minune va face să nu se mai repete scenariul. 
            Momentan, tot ce contează e faptul că ești bine și crești, iar eu trebuie să am grijă să mă țin tare. Din toate punctele de vedere...

cu dragoste,
purtătoarea planetei tale


*Până acum, frații tăi ziceau că ești o mandarină - e drept, am rămas un pic în urmă cu povestea, se pare că ai crescut cât un măr.

marți, 26 iulie 2022

schimbare de perspectivă




...

Copil fiind, aveam o fascinație aparte pentru oraș. Îmi amintesc foarte bine mirosurile care domneau din jurul gării din Sibiu, dar mai ales nerăbdarea de a ajunge în fața vitrinei unei librării. Acela era locul cel mai dorit. Dacă și intram și mi se cumpăra ceva, oricât de mic de printre rafturile pline cu minunății, zburdam de fericire! Asemenea Căsuței din povestea Virginiei Lee Burton [poveste pe care o recomand din toată inima, e una dintre preferatele noastre] „mi-ar fi plăcut să știu cum este să trăiești într-un oraș”.

Cum sunt acum, vreo 20 și ceva de ani mai târziu? Acum, când sunt nevoită să-mi plimb copiii între betoane și claxoane și multă agitație și zeci, sute de blocuri? Sunt tot asemenea căsuței: „Stelele nu se mai vedeau deloc din cauza luminilor puternice ale orașului. Nu-i plăcea să trăiască în oraș. Noaptea visa dealul pe care fusese construită, și câmpul cu margarete, și merii care se unduiau în bătaia lunii.”

Abia acum apreciez cu adevărat valoarea locului așezat în mijlocul naturii. Acum mi-e dor să pot fugi într-o zi toridă de vară la râu, să-mi scald picioarele printre pietrele care aud atâtea povești rostite zilnic de susurul blând al Moașei... Nu e nimic fascinant în a închide toate ferestrele, a porni un aparat de aer condiționat și a sta întreaga ziulică între patru pereți. Când mai ai și băieți plini de energie, obișnuiți să zburde și să zbiere neîngrădiți, pe care să trebuiască să-i ții locului, nu poate fi decât... deloc plăcut.


O să-mi fie din nou dor de aceste ferestre dragi...



 

luni, 25 iulie 2022

pădurea e minunabilă












 ...


Pădurea e minunată, minunabilă, încântătoare. Mișună de viață și de mici minuni, pe care copiii le descoperă mai mult singuri, mânați de o bucurie firească... Știu asta pentru că și eu m-am plimbat mult prin pădure în copilărie. Și pentru că acum înțeleg și ce înseamnă să trăiești la bloc, încerc să le ofer băieților pe cât pot posibilitatea de a explora natura...