...
iau vaza de pe masă, ca să schimb apa margaretelor. îl întreb pe Teo [de parcă mi-ar putea răspunde] dacă îi place copilul meu, și numai ce-l aud pe Dar zicându-mi: „...copil din flori!” râdem amândoi.
...
ca să-mi culeagă mie margarete, Micule Dar. de asta oprește tati iar mașina. pentru că s-a obișnuit cu mine, cea care printre sinapse are și buchete de flori de câmp... pentru că e un matematician îndrăgostit și nu mai pune întrebări.
luna asta am avut permanent margarete [deci aș putea-o numi Margaretar, în loc de Cireșar]. și asta datorită lui Dar, care în fiecare weekend a găsit pajiști de pe care să-mi adune brațe întregi. am descoperit cu această ocazie împreună că margaretele care cresc la câmpie sunt diferite de cele care cresc în zona de deal și de munte, primele având niște frunze care seamănă foarte bine cu mărarul, iar ultimele fiind acelea cu lobi zimțați pe care le-am știut dintotdeauna.