...
În urmă cu o săptămână, lumina și căldura m-au învăluit de cum am deschis ușa să pășesc înăuntru. Nu să rămân și să citesc în tihnă la gura teracotei, așa cum mi-aș fi dorit, ci să strâng lucrușoarele care mai erau pe acolo pentru că ne pregăteam de plecare... Mirosea a lemn proaspăt bătut în cuie și-a liniște, deși grădina nu era încă albă. Acum e albă până și Nucalia noastră... Albe sunt oare acum și gândurile mele? Albe, dar nu ca zăpada, ci ca sarea. E un alb care se vrea dulce și nu poate fi, un alb ce tânjește la hodină și momentan n-o poate afla...