...
Dragă Tâlvana,
În numărătorile de odinioară, n-ai ajuns niciodată la când tu o să ai doi băieți, eu voi termina medicina... Așa ceva era mult prea departe. Și uite că acel neimaginat departe a devenit acum, ca imediat să se transforme în a fost... Așa cum, iată!, deja au fost toți acești ani de trudă, de luptă, de sacrificiu, de autodidacticism pentru tine. Pentru că ți-ai dorit cu adevărat. Ai luptat cu tot dinadinsul să fii acolo. Neîmpinsă de la spate. Neajutată de nume, neajutată de nimeni. Doar pentru că ai simțit, din tot sufletul și din toată ființa, că asta îți este menirea, că asta trebuie să împlinești. Ai ales medicina pentru că vrei să-i ajuți pe oameni. Vrei să reușești să le poți alina cumva suferința. Știu c-o să poți - pe unii o să-i vindeci prin simpla ta prezență. Altora le vei prescrie tratamente, iar pe alții îi vei înmâna - nădăjduitoare, cum altfel? - tratamentului Doctorului Celui mai presus de tot și toate. Ți-am spus adesea că eu n-aș fi putut face asta. Și așa e. Eu n-aș fi putut fi o purtătoare-de-morți, dar tu vei deveni o purtătoare-de-vieți. Vei fi varianta feminină a lui Patch Adams. Vei înduioșa și vei alina. Vei vindeca prin simpla ta prezență. Nu va fi ușor, dar nici până acum nu ți-a fost. Vei reuși, așa cum ai reușit și până acum...!
te iubim.
dar tu știi asta.