soarele răsare din pământ

 ...

 

privește în jos:

soarele răsare din pământ.

 

ai

un ghem pe care-l porți cu tine

și din care

se mai deșiră câte-un fir uneori...

pe nesimțite

 se transformă-n șal

și-aproape că uiți că-i pe umeri.

când bate vântul,

când te împiedici și când te uiți la ceas

se mai desface câte-un fir de lumină.

zâmbești: „mulțumesc!

da, e-al meu.”

 

privește în sus:

ceru-i lumină...

și toate firele desprinse din tine la fel.

măi, măi, măr! [s-au suit din nou în măr]

 

...

Oare cum îi vom putea mulțumi bătrânului măr pentru câte amintiri neprețuite ne-a dăruit de-a lungul anilor?

pentru „doctora” casei

 

...

                            Dragă Tâlvana,

        În numărătorile de odinioară, n-ai ajuns niciodată la când tu o să ai doi băieți, eu voi termina medicina... Așa ceva era mult prea departe. Și uite că acel neimaginat departe a devenit acum, ca imediat să se transforme în a fost... Așa cum, iată!, deja au fost toți acești ani de trudă, de luptă, de sacrificiu, de autodidacticism pentru tine. Pentru că ți-ai dorit cu adevărat. Ai luptat cu tot dinadinsul să fii acolo. Neîmpinsă de la spate. Neajutată de nume, neajutată de nimeni. Doar pentru că ai simțit, din tot sufletul și din toată ființa, că asta îți este menirea, că asta trebuie să împlinești. Ai ales medicina pentru că vrei să-i ajuți pe oameni. Vrei să reușești să le poți alina cumva suferința. Știu c-o să poți - pe unii o să-i vindeci prin simpla ta prezență. Altora le vei prescrie tratamente, iar pe alții îi vei înmâna - nădăjduitoare, cum altfel? - tratamentului Doctorului Celui mai presus de tot și toate. Ți-am spus adesea că eu n-aș fi putut face asta. Și așa e. Eu n-aș fi putut fi o purtătoare-de-morți, dar tu vei deveni o purtătoare-de-vieți. Vei fi varianta feminină a lui Patch Adams. Vei înduioșa și vei alina. Vei vindeca prin simpla ta prezență. Nu va fi ușor, dar nici până acum nu ți-a fost. Vei reuși, așa cum ai reușit și până acum...!

te iubim.

dar tu știi asta.

unui om care mi-a marcat copilăria...

 

...

Copilăria mea, minunata mea copilărie, a fost marcată de câteva lucruri simple. De natură, de o mână de cărticele, plus câteva jucării fistichii. Erau deosebite, jucării primite de la un om cu suflet foarte mare, care de azi-noapte s-a mutat, sperăm noi, la Cer. A fost un om cu o viață de Iov. Un om căruia, după ce a ajuns foarte sus, i s-a luat și i s-a risipit toată averea, un om prigonit, urmărit, furat, alungat, batjocorit... Ani la rând. El, care ajutase pe atât, atât de mulți... Apoi au fost ani în care i-am trimis scrisori după gratii. Speram ca acele rânduri așternute de mine prin biblioteci să-i aducă o rază de lumină acolo unde se afla. Știam că le primește și se bucură de ele. Toamna trecută, când l-am întâlnit pentru ultima oară părea că începe să aibă o bătrânețe cât de cât tihnită. Părea că tumultul se liniștise. Însă furtuna nu era gata. Neștiut de nimeni, cancerul colcăia în mădularele lui... Și s-a întins până ce, în decurs de câteva luni, l-a mistuit. Sper ca măcar acum să aibă parte de liniște, acolo Sus. Acest om cu viață de Iov a fost Mihai, nașul meu...