tăvălug de.. zi-mi să-i zic! vălmășag de oboseală, fugi acasă și retur, noțiuni pe care să le digeri repede și foi pe care să le umpli ca să-ți demonstrezi calitatea de locuitor al casei de litere. ce fac puii de urs? se cațără în copaci, scrijelesc hieroglife pentru plicuri și pe urmă se întorc în orașul unde duminica nu găsești nimic deschis. se păcălesc și răstălmăcesc gânduri ”aiurite”... apoi vor să fie îmbrățișați, că de! când se întâmplă să li se năzară că le trebuie palme să-și revină, li se răspunde că n-au dreptul.
și așa-i!! n-aș putea să găsesc cuvintele potrivite pentru a explica de ce. de altfel, nici nu e nevoie. azi mă așteptau într-un mail de la un Anonim drag. când l-am cunoscut era târziu de devreme și i-am zis: ”Nu știu ce o crezi despre mine, dar vreau să vorbesc cu tine!”. mi-a zâmbit cald, s-a conformat și eu m-am hrănit cu motivație timp de câteva ore. celuloză nu vrea să primească, așa că accept și poșta artificială...
”Există o barieră până la care îți pare că nu ai mai putea face nimic. Dar e de ajuns să te forțezi un pic mai mult decât credeai că ești în stare și imediat bariera e depășită, lenea dispare, curajul și entuziasmul apar.”
”Mesajul meu pentru tine este următorul: "Mereu forțează-te un pic mai mult decât poți"... doar un pic și e mai mult decât de ajuns să capeți forțe de care nu ai bănuit.”
P.S. mulțumesc, D.A.!