Ne-am obișnuit să judecăm viața prin cuvinte și nu putem vedea dincolo de aparențe. Ne privim în ochi, dar, furați de gânduri încâlcite, vedem altceva. Nu mi-e frică de cuvinte pentru că uneori ele construiesc paravanul în spatele căruia am loc să-mi ascund sentimentele. Nu mi-e frică de cuvinte, dar de cele mai multe ori nu mă ajută să exprim ceea ce simt și, în loc să fie o cale spre înțelegere sunt doar un drum în neînțeles. Mi-e frică doar de forma lor ciudată, de sensul contorsionat pe care-l pot înfășura în mintea celorlalți. Aș vrea ca ele să fie gânduri pure, dar, odată așternute, își schimbă esența. Și apare întrebarea: „De ce?”
Toată viata nu ne oprim din a ne pune întrebări... atât de multe încât ne modelam destinul în funcție de presupusele răspunsuri.E așa de greu să deschidem ochii?
Viața e un dar! Ce-i drept, un dar prea mare pentru noi, pe care adesea poate nu-l înțelegem...
