joi, 31 ianuarie 2019

Gerar cel bruiardin a fost despre...




...

... câte-o cafea băută să mă țină trează când am ochii cârpiți de somn ziua-n amiaza mare. sau un ceai negru cu lapte dimineața. urnire de căutare. câteva rânduri înainte de somn. pânză pentru PhotogrAndra și alte începuturi vopsitorești. mult Erik Satie și la fel de multă ceață. bomboane Raffaello făcute în casă și biscuiți Nieulles copți cu George. buchet alb, două buchete de trandafiri din Etiopia și-un buchet de lalele de la musafirii dragi.



ce-mi lipsește iarna...




...

Cred că-n perioadă asta bruiardină cel mai dor îmi e de verde și de flori...


miercuri, 30 ianuarie 2019

veșnicia e-n afara timpului


...

Bătaia timpului s-a oprit. Nu mai există nici secunde, nici minute, nici ore, nici zile, nici săptămâni, nici luni, nici anotimpuri, nici ani, nici decenii, nici secole, nici milenii... Nici lucruri amânate, nici lucruri neîndeplinite, nici lucruri neterminate. Nu mai există timp. Doar veșnicia. Lumină sau întuneric. Nemăsurate, veșnice... 


luni, 28 ianuarie 2019

scrisoare aniversară [9 ani de blog]


...

       Dragă ochiul-boului,

      Am traversat împreună atâția ani și-atâtea anotimpuri! M-ai însoțit de la adolescență la maturitate, fiind cel mai statornic păstrător-de-amintiri pe care l-am avut vreodată. Ești terapia mea atunci când sunt obosită sau frământată de ceva sau, pur și simplu, foarte fericită. Ești rodul multor ore nedormite, din simplul motiv că eu am ales asta. Ca terapie. Ca să nu uit, ca să nu uităm. Ești povestea mea, povestea noastră, povestea oamenilor dragi mie, povestea scrisorilor și-a povceștilor, a cărților și-a tuturor lucrurilor simple care îmi umplu și ne umplu viața de lumină și de sens. La plural, căci, spre deosebire de liceana visătoare, nehotărâtă și timidă de acum nouă ani, astăzi sunt căsătorită cu sufletul meu pereche, iar în camera alăturată doarme Micul Dar, primul rod al dragostei noastre.
      S-au întâmplat multe. Nemăsurat, necuprins de multe. Și-am trecut prin toate! Doamne-Doamne mi-a călăuzit pașii spre bine și mi-a întins mereu mâna când am fost pe marginea prăpastiei. Așa cum pot, Îi sunt recunoscătoare pentru neprețuitul vieții...

aceeași, dar alta,
G.
       

joi, 24 ianuarie 2019

ieri pingi, azi fulgași


...

jumătate picuri, jumătate fulgi,
pingii de ieri
au devenit azi 
fulgași.
adică niște fulgi de-a dreptul... uriași!

privind fascinat
de la fereastră
George-i invita pe toți în casă!






marți, 22 ianuarie 2019

două cuvinte despre nani și papa



...

   Nani și papa sunt două capitole a căror desfășurare s-a schimbat mult în ultima vreme. 

 Nani cel după-amiazic vine deseori forțat. Mai precis, după ce mănâncă, Micul Dar își găsește un joc [de fiecare dată altul] pe care nu vrea să-l întrerupă, se încruntă când pronunț cuvântul cu pricina, așa că îl întreb dacă vrea să ne jucăm de-a calul sau de-a moșu cocoloșu sau de-a țup-țup. Dacă nu-i convin nici aceste variante, îl iau în spate fără alte rugăminți și-mi intru în rolul promis. Apoi încep să-i cânt, el se liniștește și pune capul duios pe mine, iar în maxim zece minute doarme dus.
   Nani cel de noapte bună e diferit. Micul Dar nu vrea în brațe, ci-i convine să stăm măcar unul dintre noi în pat lângă el până adoarme. Deși stingem toate becurile, uneori are atâta energie și se răsucește pe toate părțile, se ridică, i se face sete, își scoate șoșetuțele, îl apucă dragul de noi, și câte altele... Poate dura și mai bine de-o oră să adoarmă.

   Papa e, în majoritatea cazurilor, cu cântec. Dacă nu se varsă ceva, atunci ceva sigur se pătează [în special husele albe ale scaunelor]! Dacă e o tavă proaspăt scoasă din cuptor pe masă, George se mută automat pe scaunul unde are cel mai ușor acces la ea. Îi place să amestece, să ne servească el, să se servească singur. Într-un cuvânt: să experimenteze! De fapt, indiferent ce am mânca, nu poate sta locului. Chiar și atunci când suntem doar noi doi se mută de pe un scaun pe altul [câteodată face echilibristică și-mi dă emoții], trage șervetele, atunci când avem flori le miroase [și mă îmbie și pe mine să fac la fel] și le scoate din vază, bea apă cu nerăbdare și mai mereu se îneacă sau, alteori, varsă [sau vărsăm] păhărelul... Asta la masă. La măsuță servește gustări sau își bea lăpticul. Zâmbește mulțumit și se uită cu coada ochiului la mine pentru că mănâncă singur, iar dacă ceva se varsă sau cade pe lângă fuge la bucătărie, ia laveta și vine să șteargă. De cele mai multe ori îi trebuie și-o carte. Pardon, mai multe, căci nu se poate hotărî la una. Face ture-ture, mai gustă de câteva ori din grișul cu lapte, din fructe, din biscuiți sau ce mai are acolo, apoi își vede de joacă. Pardon, de lucru...




luni, 21 ianuarie 2019

în toiul iernii, nimic nu mișcă


...

A trecut gerul Bobotezei, dar încă suntem în toiul iernii. Nimic nu mișcă. Iar dacă mișcă, e din cauza unui vânt șturlubatic ce pare tenorul de dinaintea lapoviței. Cortina albă de ceață face ca ziua să pară și mai scurtă. Ieșim pe-afară puțintel, de teama virușilor care s-au agățat de organismele atâtor oameni... Înăuntru e cald și bine, deși capriciile vremii fac să mai răzbată pe la colțuri câte-un iz de amorțeală, câte-un strănut, câte-o durere, câte-un dor, câte-o oboseală... Când ne revenim, le scuturăm energic de pe noi cu gândul la încântătoarea primăvară!


Micul Explorator




...


Joi seara am participat la o conferință [care, din fericire, pentru noi s-a dovedit relevantă și cu folos] despre filosofia Montessori. A fost interesant de parcurs și la modul teoretic ceea ce trăim zi de zi alături de Micul Dar și să ne dăm seama prin ce etape trece acum. Vedem că învață extrem, extrem de multe lucruri, majoritatea fără să i le fi spus, doar pentru că vede. Acum știu și eu că e datorită minții absorbante pe care o au copiii până la vârsta de 6 ani pentru a dobândi cunoștințe despre lumea înconjurătoare.

Au fost multe lucruri mici prin care m-a uimit weekendul acesta. Spre exemplu, vineri a vrut să desfacem o portocală. Ne-am așezat la măsuța lui, am decojit-o împreună, am început să mâncăm și, la un moment dat, el a început să se închine [bineînțeles, așa cum poate acum]. Uitasem să fac asta, iar el știa că așa procedăm de obicei... Apoi, mai târziu l-am văzut că se juca cu telefonul lui colorat de jucărie aproape de priza unde a meșterit Dar zilele trecute [ajutându-se de lanterna telefonului pentru a avea lumină], dar nu am înțeles ce face. Abia seara, când a repetat jocul, și eram toți trei mi-am dat seama că imita ce văzuse la tatăl lui. Tot vineri, în timpul zilei, luasem o lingură din borcanul de ciocolată neagră, pe care-l lăsasem apoi pe blatul de la bucătărie. El, văzându-l, a exclamat un „Eeeeetttttee!” imediat, eu crezând că vrea să-l servesc. Nici n-am apucat să-mi încropesc bine un răspuns, când mi-am dat seama că el voia, de fapt, să-i pună capacul și apoi să-l așeze la locul unde stătea de obicei în dulap. Sâmbătă seara, înainte de baie, i-am pregătit toate cele necesare [păturici, scutec, pijamale] și le-am lăsat pe patul din dormitor, explicându-i că întâi așteptăm ca tati să se întoarcă de la magazin, să luăm cina, iar apoi îi facem baie. După aceea, am plecat la bucătărie să încălzesc mâncarea. Lui însă nu i-a plăcut că lucrurile au rămas acolo și a avut grijă de asta. Mare mi-a fost mirarea când, întoarsă în dormitor, am văzut că păturica de baie, scutecul și șosetele dispăruseră de pe pat. George avusese grijă să le pună în dulăpiorul lui, exact unde le e locul! Duminică, la cină, s-a udat pe bluză după ce a vărsat paharul cu apă [asta e ceva la ordinea zilei], așa că a fost nevoie să-l schimb imediat. El s-a dat apoi jos tiptil de la masă, a luat bluza udă și a pus-o pe calorifer... Știa că trebuie să se usuce. Pe când l-am anunțat că urmează să mergem la nani, a observat că pe biroul meu rămăseseră două foi cu care se jucaseră el și Dar. Le-a luat atent, pe rând, a deschis dulapul biroului unde știe că păstrez foile și cărțile mele xeroxate și le-a pus deasupra.

Toți zic că face asta pentru că așa l-am învățat și pentru că mă vede pe mine punând mereu lucrurile la locul lor. Parțial, așa e. De la conferință am aflat însă și faptul că pentru copiii mici e foarte importantă ordinea. Ei știu exact unde se află un lucru sau cum procedezi când urmează luatul mesei, îmbrăcatul pentru afară, schimbatul scutecului etc., iar dacă schimbi, chiar și inconștient, o parte a acestor obiceiuri, ei sunt dezorientați. Am experimentat cu Micul Explorator în nenumărate rânduri și chiar așa e! Copiii sunt de-a dreptul fascinanți! 



joi, 17 ianuarie 2019

când sufletul prinde aripi și lasă-n urmă pălăria


...

ne așezăm toți trei,
iar muzica doinește în surdină.
ne-nvăluie o boare fină,
și-n umbra serii,
o rază blândă de lumină.

treptat, 
aripi ni se-nfiripă
și din tăcerea scaunelor ne ridică.
plutim apoi
ușori ca o floare
într-o cu totul altă zare...
eu, visătoare,
surprinsă de albastra exaltare,
în urmă-mi am uitat
o pată verde de culoare.

mă-ntorc,
dar
 zborul
seamăn n-are...





marți, 15 ianuarie 2019

les biscuits Nieulles accompagnent un bon café




...

Doi ani și jumătate n-am băut niciun strop de cafea. Nu mi-am propus de la început să fac o pauză atât de lungă, pur și simplu așa a fost. Mi-erau de-ajuns cele câteva ceaiuri pe zi, iar când își mai făcea Dar cafea, mă mulțumeam bucurându-mă de mirosul ei îmbietor. Acum, că povestea Laalaa s-a încheiat, am revenit la vechiul obicei.

Azi, în răgazul de nani după-amiazic al Micului Dar, am băut o ceașcă revigorantă și-am mâncat biscuiți Nieulles cu CastAna și cu Spiridușa... Glumesc! Una-i la Cluj, iar cealaltă, momentan, în Țara Bascilor. Doar că așa mi-am imaginat această povceașcă, poate datorită faptului că ele mi-au dăruit cana cu ochiul-boului, și, respectiv, peticul de Van Gogh.

Biscuiții i-am frământat și copt alături de Micul Dar, care, entuziasmat cât cuprinde, nu se mai dădea plecat de la bucătărie, unde m-a urmărit îndeaproape pas cu pas, fiind cocoțat pe scaun. Abia l-am putut opri din a gusta din aluat în timp ce pregăteam căluții, ursuleții și omuleții. A fost, practic, prima noastră rețetă pregătită integral împreună.

Ani de zile am trăit cu impresia că rețetele din cărțile de bucate sunt grele și e nevoie de ingrediente sofisticate pentru a le pregăti. Poate și pentru că pe vremea aceea nu aveam bucătăria mea, deci nu găteam. Acum mi-am format un obicei din a tot încerca ceva nou. Vara trecută am primit de la Alina două cărticele franțuzești, din care-am făcut doar gâteau moelleux au chocolat. Răsfoindu-le recent fără un scop anume, am văzut că unele chiar par simple! Iar după ce-am făcut biscuiții Nieulles m-am convins de asta! Poate îi încerci și tu!

Biscuiți Nieulles

Ingrediente:

- 250 g făină
- 50 g zahăr
- 100 g unt moale
- 1 gălbenuș de ou
- 3 linguri de lapte

Mod de preparare: 

- Într-un bol, se amestecă făina și zahărul, apoi se adaugă untul aflat la temperatura camerei.
- Se frământă bine, apoi se adaugă gălbenușul și laptele și se frământă în continuare până se obține un aluat omogen.
- Se formează o bilă care se lasă la frigider pentru o oră [eu am înfășurat-o în folie de plastic].
- Se întinde pe blat o foaie cam de 0,5 cm și de formează biscuiții [pentru a-l bucura pe George, eu am folosit și alte forme, așa că ai noștri nu arată ca biscuiții Nieulles clasici].
- Se așază în tavă pe hârtie de copt și se lasă în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 20 de minute.
- Se ronțăie alături de cei dragi cu ceai, lapte sau cafea :).


sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Giorgio Almamii




foto: © Șandreea


...
  Dragă Micule Dar,

   Ai crescut atât de mult încât știi că, în afară de George, te strigăm și așa. Arăți spre tine și atunci când te întrebăm: „Cine miroase-a unt de cacao?” Oare-ți amintești cum era-n burtică? Dacă anul trecut pe vremea asta erai Giumbușlucul care se juca în țarcul de lemn și învăța să pronunțe primele silabe, acum e cu totul și cu totul o altă poveste. Mergi singur unde dorești prin casă, iar unde nu ajungi îți duci scaune să te poți cocoța cum vrei [plita se pare că a devenit un loc foarte atractiv]. Și biroul meu, cu acces spre uriașa ramă foto, e interesant: zilele trecute ai luat pensule din borcan și te-ai prefăcut că o vopsești cum m-ai văzut pe mine [că ai continuat și cu creioanele colorate e partea a doua]. Apoi, ai tot felul de idei năstrușnice care ne uimesc zilnic! Spre exemplu, într-o dimineață ai scos cheia din ușă și te-ai dus la valijoara maro s-o deschizi [te-ai gândit singur la asta]. Când te lovești, sau ți se pare ție că te-ai lovit, fugi la bucătărie, te ridici pe vârfuri și deschizi sertarul cu tacâmuri de unde te servești cu o lingură, pe care o ții apoi la lovitură [asta pentru că așa am făcut eu în repetate rânduri, învățată de tata, ca să nu ți se umfle un cucui]. Ești atât de amuzant în acele momente, greu ne abținem să nu pufnim în râs!
  Jucăria preferată? Un pic greu de decis. Poate e cădelnița croșetată, pe care ai primit-o cadou de Crăciun și pe care o folosești zilnic de nenumărate ori, imitând ceea ce vezi când mergem la Doamne-Doamne. Sau castanele pe care le-am adunat împreună astă toamnă și care îți dezvoltă imaginația și dexteritatea mai mult decât ne-am fi așteptat noi [le muți dintr-o sticlă într-alta, din sticlă în borcan, în oală, în mașinuța Bum-Bum, apoi iei lingurițe și te străduiești să le pui înapoi... și tot așa]
   Mă uimești prin faptul că-i semeni tot mai mult Micului Prinț  [dacă-l scoatem pe Prințul Miorlau din ecuație]. Ești tare bălai și ai din nou zulufi drăgălași, iar dacă-ți propui ceva sau ți se promite un lucru, nu uiți neam! Cel mai frumos cuvânt nou, cu care am început anul, și pe care-l spui când ai o dispoziție bună și te întrebăm cum ne cheamă e... Essessessa!
   Nu sunt puține momentele în care mă uit surprinsă la tine și nu-mi vine să cred că, așa mare cum te văd, ești parte din mine, parte din noi, din amândoi...


cu drag, alături,
mami



miercuri, 9 ianuarie 2019

enjolivement


...

Loin de l'agitation du monde, il y a un coin pour chacun:
le chez soi que l'anglais appelle home...




marți, 8 ianuarie 2019

Woolf, Micul Prinț sau un simplu buchet de trandafiri din Etiopia?





...

    Deși încă îl mai iau prin surprindere uneori, Dar s-a cam obișnuit cu dragostea mea pentru flori. [A ajuns să zică singur atunci când plecăm de acasă: „Bine, lăsăm muzica pornită. Pentru flori...”] Aseară m-am oprit cucerită în fața buchetului de trandafiri roșii-portocalii și nu a putut să nu-mi facă bucuria de a mi-l lua, deși doar în urmă cu o săptămână a venit acasă cu un alt buchet, alb. 
    La masă, i-am povestit, încă o dată, despre visul meu de a avea, atunci când ne mutăm la casă, o grădină plină cu flori, din care să pot umple mereu toate vazele. [Cred că ne-ar trebui și-o seră, ca să fie valabil și iarna.] Apoi, imaginația mi-a zburat câteva clipe departe... Pe etichetă scria că țara de proveniență e Etiopia. Asta înseamnă că trandafirii noștri au fost sădiți, udați, îngrijiți, tăiați de cineva din Africa, apoi puși, probabil, pe un vapor, apoi transportați cu un TIR și cine știe prin câte mâini au trecut până să ajungă pe raftul supermarketului unde i-am găsit...
  Adineauri am citit însă că, pentru a rezista până la destinație și a fi cât mai frumoase atunci când sunt puse în vânzare, florile sunt duse nu cu vaporul, ci cu avionul... Cât de fascinant! Oare ce-ar spune domnul Antoine de Saint-Exupéry despre asta?

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

„Buni” - bătrânica senină ca cerul, cu părul alb ca neaua și capod cu flori


...

    Văd tavanul alb și aud voci. Cum altfel să fie, când stau întinsă pe un pat de spital? Aud voci, dar nu văd fețe. Doar disting diferite accente, cuvinte neaoșe, expresii simple și frumoase după care-mi întind urechea sau cuvinte repezite, cuvinte aruncate la mânie pe care le resping... După un interval care mi-a părut destul de lung, crezând că mi-a fost de-ajuns statul întinsă, dau să mă ridic. Împrumut o pereche de papuci de casă [luată de acasă cu targa, în șosete, cine s-a mai gândit la papuci?] și întreb încotro e baia. O bătrânică senină ca cerul, cu părul alb ca neaua și capod cu flori îmi oferă brațul să mă conducă. Îi zâmbesc mulțumitoare, pășim împreună câteva secunde, apoi simt, a treia oară în aceeași zi, că-mi fuge pământul de sub picioare. Și chiar așa e, mă trezesc întinsă pe jos și cu picioarele ridicate, înconjurată de asistente care-mi dau palme: „Îți cam place la orizontală azi!” Bătrânica, luată la rost drept vinovată, se scuză că nu a știut și că a vrut doar să mă ajute... Și chiar așa era; nu conștientizase că eram încă atât de slăbită și amețită. Salvarea a fost infirmiera apărută la momentul potrivit pe hol, înainte de a-mi pierde eu echilibrul. Altfel, cine știe ce s-ar mai fi întâmplat...

    Strigată de toată lumea „Buni”, bătrânica senină ca cerul, cu părul alb ca neaua și capod cu flori mi-a fost timp de trei zile vecină de pat, nu puține fiind lecțiile de viață pe care le-am învățat în taină de la ea. Întâi de toate, mi-a reamintit de frumusețea simplității. Era sinceră, senină, dintr-o bucată. Deși femeie de la țară, uneori aveam impresia că vorbesc cu o aristocrată. Totul era așezare și naturalețe la Buni. Dimineața, după ce-I mulțumea lui Dumnezeu că s-a trezit, se spăla pe față, își pieptăna atent părul complet alb și lung și-și făcea un coc fistichiu, își lua capodul cu flori peste pijama, apoi, zveltă „ca o gazelă”, pleca la plimbare pe hol. Cum nu am mai avut ocazia de a auzi graiul arădean veritabil, expresiile și cuvintele folosite de Buni mă fascinau. Ceea ce m-a uimit inițial a fost faptul că vorbea despre fiul dumneaei de vreo 40 de ani ca fiind „pruncul”. Pruncul în sus și pruncul în jos, până când mi-am făcut curaj s-o întreb cine-i pruncul, eu crezând c-o fi vreun nepot. Of, dac-aș fi ținut minte mai multe din câte spunea! Buni folosea „păt” în loc de pățesc, „acle” în loc de acolo, precum și diminutive ca molcuț. [Din păcate, cu starea pe care o aveam atunci, doar pe acestea mi le-am notat...] Această bătrânică știa să fie serioasă și totodată amuzantă, când situația o cerea. Asculta, intra în discuțiile doamnelor din salon, pipera la nevoie, tempera conversația când era cazul. Într-o noapte, înainte să adorm, m-am întors spre patul dumneaei. În salon se făcuse liniște, lumea dormea sau era pe punctul de a adormi. Buni s-a ridicat din pat, și-a împreunat mâinile și, cu trunchiul plecat, a îngăimat o rugăciune către Maica Domnului, a cărei iconiță ședea lângă oglindă. O lacrimă mi s-a prelins pe obraz... Câtă așezare și câtă seninătate laolaltă într-un singur om! Acel albastru infinit, căruia i se alăturau adesea zburdalnice șuvițe albe de nori, mi-a rămas adânc impregnat în inimă...



marți, 1 ianuarie 2019

de ce anul se-nnoiește?



...

Avem nevoie de începuturi. Începuturile aduc schimbări, iar schimbările sunt benefice pentru că oamenii tind mereu spre mai bine. Ca o haină care se tocește și pe care inițial nu o mai purtăm, iar apoi o scoatem din șifonier, și viața noastră se încarcă la un moment dat cu multe... Atunci e bine să ne curățăm și să ne înnoim gândurile. Să uităm dezamăgirile și greutățile și să ne croim visuri frumoase, mari, să ne facem liste [care ajută, chiar dacă nu reușim să le îndeplinim întocmai] și planuri despre tot ceea ce ne dorim să învățăm sau să facem... Și ce moment mai bun pentru o schimbare decât o nouă filă de calendar?