luni, 31 decembrie 2018

din cutia cu fotografii a lui 2018


...

De foarte multe ori, simt că timpul are aripi lungi, inaudibile, și mă mâhnesc că-n urma zborului lui eu reușesc să fac atât de puțin, atât de puține... Cu toate acestea, privind retrospectiv fotografiile din 2018 [majoritatea capturate ca terapie pentru oboseală], îmi dau seama că a fost un an minunat, plin de culoare, de lucruri simple, de bucurii împreună, de flori, de ceaiuri, de visuri, de Dar și Micul Dar, de prieteni dragi... 


Gerar





Făurar





Mărțișor





Prier





Florar







Cireșar





Cuptor 





 


Gustar





Răpciune




Brumărel






 Brumar






Undrea







joi, 20 decembrie 2018

un dar de suflet



...

Un dar-poveste în care m-au luat și pe mine de mână fără să-mi dau seama... Mulțumesc din inimă!

cu ce ne-alegem din sclipitoarea zarvă sărbătorească?


...

Motive întemeiate m-au ținut anul acesta departe de sclipitoarea zarvă sărbătorească ce ne-nvăluie în fiecare an în perioada Crăciunului. Am trecut prin târgul din centru doar o dată, iar în magazine am fost în treacăt să-mi cumpăr vopsele și tata balansoar. Cu toate acestea, am primit musafiri zilele trecute, iar darurile nu s-au lăsat mult așteptate. Unele mi-au adus mare bucurie - acelea au fost daruri de suflet, daruri pentru tot anul și mereu, nu doar pentru acum. Altele, în schimb, m-au făcut să mă întreb [din nou!] de ce oare cheltuiesc oamenii bani pe tot felul de lucruri nefolositoare sau pe adevărate kitschuri [lucruri pe care întâi nu știu unde să le ascund și de care cum să scap mai apoi]. Poate e-adevărat că sunt mai sensibilă acum și mă deranjează mai mult ceea ce nu-mi place, dar prefer mai puținul și bunul gust. Nu cred să fie efectul cărții Arta simplității, din care-am citit jumătate înainte să mă dau peste cap, doar am mai pomenit și după ce ne-am mutat Acasă despre dorința de a nu aduna stive de inutilități. E frumos ca oamenii să-și facă reciproc daruri! Tare frumos! Însă atunci când nu ai timp și nu poți merge să cauți și să cumperi cadouri, ajungi să-ți dai seama că cel mai mare dar e, pur și simplu, omul căruia vrei să-i dăruiești ceva. El pentru tine și tu pentru el... 


miercuri, 12 decembrie 2018

Micul Dar, aristocratul de Nucalia



...

          Dragă Micule Dar,

     Poate că în ultima lună au survenit cele mai profunde schimbări pentru noi din acest an. Una dintre acestea e faptul că din dimineața zilei de Sfântul Andrei am încheiat capitolul Laalaa. Nu de voie, ci de nevoie. Pentru ca mami să fie bine, să se refacă și să poată avea grijă de tine așa cum se cuvine. Deși nu ne așteptam, ai fost foarte înțelegător și cuminte, adaptându-te repede la schimbare. Acum știi că laptele-i în frigider și ne dai de știre printr-un miam-miam când dorești să bei. De altfel, ai început să mănânci mult mai bine și să dormi neîntrerupt noaptea - ceea ce mie, obișnuită cu un somn alb mai ales în ultimul timp, mi se pare extraordinar! 
      Ești un mic aristocrat și ne bucuri zilnic cu drăgălășenia ta matură. Ești atent [ne aduci scăunelul de lemn dacă stăm pe covor când îți dăm să mănânci la măsuță] și darnic [ne dai din mâncarea ta dacă unul dintre noi nu gustă], harnic [toată lumea a remarcat că-ți place curățenia și că dacă găsești o scamă sau o firimitură pe jos imediat o iei și o duci la coș] și curios [orice obiect nou sau activitate diferită îți atrage atenția și vrei să te implici] și crești pe toate planurile.
       Deși cuvintele se lasă așteptate, acum folosești mai multe feluri de da, pe care eu și tati Dar am învățat să le interpretăm. E da-ul convins pentru atunci când vrei foarte mult ceva, da-ul mieunat care înseamnă nu, da-ul scurt de la telefon care înseamnă alo, da-ul lung și șod pentru când îți place ceva. Pe de altă parte, ideile ghidușe apar la tot locul. Fie că-ți faci tobă din tava rotundă de tablă pentru prăjitură, fie că muți florile care-ți stau în cale sau că folosești fierbătorul ca jucărie și cablul lui pe post de câine [de altfel, nu am mai fiert deloc apă în el; ne-am reîntors la încălzitul în ibric pe plită], toate ne descrețesc oboselile și ne fac să zâmbim. Însă cel mai mult ne uimește faptul că l-ai transformat pe domnul Pălărioară în cădelniță și dai zilnic ture cădind prin toate colțurile apartamentului, așa cum ai văzut la biserică.
       Te-ai bucurat că am schimbat între timp pozele din rama verde și te cațeri în fiecare zi întrebând sau arătându-mi oameni dragi. Albumul foto încă rezistă, deși e foarte răsfoit. La fel și cărțile tale, pe care, chiar dacă nu ai răbdare să le citim împreună, le scoți și le răsfoiești în felul tău; de multe ori găsești ceva care-ți atrage atenția, și atunci încerc să mai inventez o fărâmă de poveste. Dar cea mai frumoasă poveste a noastră ești tu...!
cu drag și cu iubire, 
mami


luni, 10 decembrie 2018

împreună lângă Verdeș



...

Astă seară l-am împodobit pe Verdeș [găsirea numelui a fost mai buclucașă ca-n alți ani], al patrulea nostru brad de Crăciun [după CărtuțBrăduț și Norduț]. Micul Dar a fost tare bucuros să scoată globurile, instalația, beteala [pe care nu am mai folosit-o] din cutii și să le studieze, să le arunce, să caute să înțeleagă ce-i cu ele. Fiind târziu, ne-am oprit înainte de a-l fi îndreptat cum se cuvine, dar amuzanta ședință foto [cum să mergem în altă parte când Nona ne face poze singură?] nu a putut lipsi. 


duminică, 9 decembrie 2018

fragment din ce-a fost


...

E dimineața Sfântului Andrei. Aștept. Știu că am pășit pe drumul luminii, dar încă-mi simt mădularele tremurânde. Sufletul mi-e pitulat pe nu-știu-unde... Brancardierii sosesc în cele din urmă. Mă așază pe un pat mobil, cu perna și cele două păturici cu care m-am învelit acasă în precipitarea evenimentelor care ne-au luat prin surprindere. Urcă două etaje, apoi ajungem în salonul 2. Mă așază pe un pat fix. Nu mai sunt pe marginea prăpastiei. Doamne-Doamne mi-a întins mâna și de această dată. Sau poate acum a fost și-o aripă a Îngerului, o rugăciune, o lacrimă de-a lui pentru mine... Mi se derulează toate prin fața ochilor ca-n vis și nu-mi vine să cred prin ce-am trecut. O noapte poate fi uneori cât o viață întreagă!


Brumar, o răscruce


...

Viața fiecăruia dintre noi e un dar neprețuit! Să știm s-o apreciem cum se cuvine, s-o trăim ca atare zi de zi, indiferent cât e de greu, e răsplata noastră cea mai mică pentru Doamne-Doamne... Pentru mine, Brumar a fost o nouă și neașteptată răscruce, în care am reînvățat că viața e dar!

Om slab, m-am temut. Respingeam ideea reluării navetei în saloane albe pentru resuscitarea doamnei Moglob și, într-un final, tot acolo am ajuns. Însă goală, sfâșiată, fără dar... Albă ca varul, sleită de puteri. Nu știu de ce s-a întâmplat așa, dar toată această poveste-de-stat-la-marginea-prăpastiei-și-revenire-în-momentul-critic mi-a reamintit că Doamne-Doamne mă iubește și mai așteaptă ceva de la mine... Viața e dar, s-o trăim ca atare! Zi de zi, indiferent cât de greu ne-ar fi!