treapta [cinci ]

...

mai abitir, să te îngrijești de-al tău lăuntru...

treapta [patru]

...

scrise azi copilul-care-vine-acasă-odată-cu-primăvara: 

„tu cum îți desfaci scrisorile?

cunosc pe cineva care-i atât de nerăbdător când primește o scrisoare, încât rupe din plic ca să elibereze rândurile primite. și chiar dacă a primit cuțit special pentru desfăcutul scrisorilor, tot așa continuă să și le deschidă.

eu le deschid cu cheia, chiar dacă nu-s încuiate.”

treapta [trei]

...

„Vindecarea este un proces (durează, fie mai puțin, fie mai mult)! Fii autentică, adică așa cum vrea Dumnezeu să fii!”

treapta [doi]

...

„Sunt atât de fericită încât îmi vine să țopăi prin ploaie...de cântat oricum cânt deja! [...] Mi-am găsit Doctor de suflet...”

„Fugi, Georgi, fugi!”

„spre Dânsul a nădăjduit inima mea și m-a ajutat” (Psalmul 27,9)

treapta [unu]

...

„Nu cred că e om care să facă mai mult decât poate.” A spart toată ziua ciment cu barosul, iar cu aceste cuvinte voia să-mi spună că cei care îndură greul o fac cu tărie de Sus, căci de acolo ne vin tuturor puterea, nădejdea, lumina...

auscultăm

...

la persoana întâi plural, adică împreună. șaptișpe a încheiat clasa lui nespus. de acum pășim înspre ceva diferit, cu nădejdea Sus. auscultăm împreună, întru folos sufletesc...

cu *. de la un copil *.

tu ce iei de leac?

...

poate ar trebui 

 să mă ausculte un cardiolog.

 uneori

simt că inima o s-o ia la fugă din piept

și că numai în brațele tale

s-ar mai putea opri în loc.

câteodată 

îmi duc ochii 

să-i examineze un oftalmolog.

lăcrimează de dor,

și numai când te revăd

uită toată durerea lor...

hmmm,

știi ce m-am gândit?

că de-ar exista denumirea,

mie mi-ai fi

cel mai vindecător

 îmbrățișolog.

cameleonic

...
foi albe, 

cerneală,

miere

și

ceai negru cu lapte

de mi-ai da, 

toată ziulica 

aș tot sta și-aș scrijesta.

altfel,
 ce-i în căpșorul meu
de m-ai întreba,
ți-aș răspunde că
vocea,
amintirea,
întreagă ființa ta...

histoire avant dodo

...

Il est trois heures et demi du matin. Sois tranquille, je suis bien arrivée à la maison et je vais faire dodo tout de suite. Jʼai voulu seulement partager avec toi la petite histoire du dernier appel que jʼai pris aujourdʼhui. Tu vois, maintenant je suis bien contente: on a aussi des moments du bonheur comme cʼétait le cas de ma conversation avec madame Bélanger. Quand je lui ai raconté que je suis en Roumanie, sa première question concernait lʼexistence des vampires. Jʼai rapidement dissipé la confusion de sa tête, puis je lui ai montré des photos avec Sibiu. Elle était vraiment stupéfaite, en mʼavouant quʼelle aime bien voyager et que je lʼ ai convaincu dʼy venir lʼannée prochaine. Cʼest tout. La conclusion est quʼon peut promouvoir son pays même en aidant quelquʼun avec lʼinstallation du pack Office. Il est tard, donc „mademoiselle qui nʼa pas des vampires près dʼelle” va faire dodo…

cântec de culoare

...

„Doamne, fă-i bordei în soare,

Într-un colț de țară veche,

Nu mai nalt decât o floare

Și îngust cât o ureche.”

(Tudor Arghezi)

zăgaz

întrebare retorică: Dragă domnule poștaș, unde se duc scrisorile care nu ajung în mâinile destinatarului? 

doicaunul

Sărutul, Constantin Brâncuși

pășim în doi. [imagine de la tine, muzichie de la mine.]

crezi că poți iubi un ciulin?

...

azi dimineață m-am trezit în camera scăldată de lumină, amintindu-mi astfel că în curând vine primăvara. anotimpul pe care-l iubesc atât de mult pentru voioșia și optimismul pe care mi le resădește în inimă după lungile luni de amorțeală și ger. am zâmbit fericită, mulțumind fără cuvinte... simt că mă dezmeticesc ușor-ușor datorită grijii florarului care nu mă lasă să mă usuc, și care-mi spune că pot rămâne ciulin atâta timp cât nu uit că și scaietele e tot o floare. 

...dacă-ți era dor de Suru

drumul care duce Acasă

...te umple de Lumină. caldă, binefăcătoare.

bucurie făurărească

...cred că îmi era dor și de poze. în special de acasă și de ei, dar și de poze.

omul de zăpadă care a căpătat viață

gândul zilei

...

„Și aceasta este iubirea, să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum ați auzit dintru început, să umblați întru iubire.” (II Ioan 1, 6)

Madame Ziegler

...

Am lăsat niște foi albe în capitolul poveștilor locului cu uși autoblocabile... Tot nespuse vor rămâne așadar și motivele care m-au îndemnat la tăcere. Acum însă simt nevoia să-ți povestesc despre ea, despre doamna Pipat, căci m-a mai învățat o lecție importantă despre oameni.

A sunat ieri după-amiază, după ce-mi luasem pauza de masă. Agitată nevoie mare și aproape țipând la mine. Urlând la mine continuu, voiam să zic. Minute bune am încercat s-o liniștesc spunându-i că dacă se crizează așa nu rezolvă nimic, plus că nici nu pot înțelege care-i e problema, să văd apoi dac-o pot ajuta. Vorbea repede și urla că nu reușește nicicum să se conecteze... Unde, cum, cu ce scop, ei bine, asta a durat minute bune până să-mi dau seama. Am găsit vreo alte trei esaruri, cu notițe luate la repezeală și închise la fel de subit, și-am concluzionat în sinea mea că n-a avut nimeni răbdare cu madame Rachel. Când i-am pomenit de alt departament, nici n-a vrut să audă. A început să ocolească și să mă ia cu alte întrebări, rugându-mă parcă să nu-i închid... După minute bune în care simțeam că nu mai pot sta pe acel scaun cu căștile pe urechi și că o să izbucnesc de-a binelea în plâns, am realizat că la capătul celălalt al firului se afla un alt om. [Și nu oricine: cineva care are nevoie de ajutorul meu; nu oricum, căci datorită acestui ajutor pot fi copil pe picioarele mele, nu tot aceeași cea-mai-grasă-pușculiță-a-familiei.] Apoi m-am liniștit, și-am încercat să-mi adun puterile. Urletele doamnei Cathy se mai potoliseră și ele între timp. Căpăta parcă încredere în mine, deși e totuși mult spus... Și ca să nu mai lungesc povestea, să-ți spun și cum s-a terminat. De fapt, cum am întrerupt conversația ieri. Dacă-am văzut că programele noastre dădeau semne de osteneală, și că nici madame Ziegler nu pricepea indicațiile, am rugat-o să accepte s-o sun azi, în speranța că vom avea mai mult succes. M-am ținut de cuvânt, și când mi-a răspuns avea cu totul alt ton. Era, pur și simplu, fericită că am sunat-o. Îmi mulțumea continuu. „Uneltele” de care-ar fi trebuit să mă servesc ca să rezolvăm cioplirea erau iarăși hibernânde, așa că a trebuit să mă scuz din nou și să promit că voi reveni după ce le reparăm. Madame Pipat, urlătoarea de ieri, doamna în toată firea care mai că începea să plângă că nu pricepe și nu poate nimic cu cele două conturi ale dumneaei, era acum o voce caldă și mulțumitoare... Același om. Nu mai înțelegi nimic, așa-i? Și totuși, te rog să mă crezi că ți-am descris una și aceeași persoană. Madame Ziegler e madame Rachel și madame Levenson și madame Cathy și madame Pipat în același timp... Și asta nu e tot! Abia acum vine paradoxul: adevăratul dumneaei prenume e Marie-Ange, adică... înger.

În loc de pies: dintre toate învățămintele deprinse aici, dincoace de ușile autoblocabile, cel mai important e acela că oricare ar fi lucrul pe care-l faci ca să-ți câștigi pâinea, trebuie înainte de toate să rămâi om.

de înlăuntru nu se fuge

...

De un vis sădit înlăuntrul tău n-ai cum să fugi. Poți să te ascunzi, să te prefaci că-l uiți, să te apuci de altceva și apoi să încerci să te convingi că a dispărut cu totul din inima ta, când de fapt știi prea bine că nu e deloc așa. Unui vis însămânțat în tine nu i te ascunzi. Nu-l refuzi. Îl accepți, îl iubești, lupți pentru împlinirea lui. Nu renunți pentru simplul motiv că mai sunt alte câteva milioane de oameni care poate fac același lucru și că firimitura ta n-ar schimba cu nimic viața nimănui. Nu e așa! Altfel, la fel ai putea argumenta și pentru îngrijirirea sufletului și funcțiile vitale ale  organismului: nu te-ai mai ruga, n-ai mai mânca, n-ai mai respira, n-ai mai dormi... De ce, când sunt atâtea alte milioane, miliarde de oameni care fac același lucru? Ei bine, pentru că nimeni nu poate înlocui bucățica ta. Dacă ți-a fost dată, înseamnă că trebuie s-o împlinești. Și nu oricum, ci cât mai bine cu putință! Când cauți să te ascunzi de tine, ține minte: de un vis sădit înlăuntrul tău n-ai cum să fugi. Răzbate prin tine, te trăiește, ești tu...

despre cum am făcut din conjuncție ființă

cu drag, ție

...

Mă întâmpini cu fapte, nu vorbe. De atâtea ori mă asculți tăcut, ș-apoi mă trezesc cu soluții. Cu minunate răspunsuri și fragede idei de copt împreună. Mă îmbrățișezi cu nădejde, mă ocrotești cu gânduri trimise către Doamne Doamne, mă privești cu blândețe și-mi vorbești cu căldură. Mă trezești cu voce senină și-mi urezi noapte bună cu aceeași pace în glas. Și asta se întâmplă din toamnă zi de zi, de la răsărit și până la apus, din zori și până când stelele răsar sclipitoare de printre nori...

dulcele din borcan

...

Fiecare casă are legile ei nescrise, nespuse, dar totodată cunoscute de toți. La noi, spre exemplu, s-a știut dintotdeauna că gemul nu rezistă mult pentru că e desertul preferat al tatei [bine, nici noi nu ne uităm prea de departe la borcane, că doar îl moștenim]. Cu mierea, în schimb, e altă poveste. Nu-mi amintesc prea bine cum era în copilărie, dar acum știu că sunt singura care o mănâncă [uneori ca un veritabil urs]. Și pentru că-mi știau dragostea de dulcele-albinelor, înainte de a mă împacheta la Dijon, ai mei mi-au cumpărat nu mai puțin de... patru kg [„Ceeeee? Ați înnebunit?”, fu reacția Tâlnavei când descoperi năzdrăvănia tatei]. Parcă văd sticla aia de doi litri de apă minerală [plină pe jumătate, căci o parte era deja pusă de mama în borcan și o parte o mâncasem] pe care am îndesat-o în bagaj, bineînțeles cu recomandarea de a o dezaharisi imediat ce mi se termină rezerva. Conținutul borcanului s-a evaporat repede, dar când a venit vremea porției din sticlă, am avut nițel de furcă...Am așezat-o frumușel în minunata oală verde în care-mi fierbeam zilnic apa pentru ceai, și-am lăsat-o la încălzit, pe ultimul ochi [chipurile, să se desfacă mai repede]. După nici zece minute apa a dat în clocot și când m-am dus să văd ce face am reușit s-o răstorn, transformând jumătate din bucătărie în lac. Apoi vreo două luni m-am uitat cu jind la sticlă gândindu-mă ce gust bun o avea dulcele dinăuntrul ei. Asta până într-o zi când mi-am făcut din nou curaj și mi-am zis în sinea mea că trebuie să-i vin cumva de hac. Aceeași oală, aceeași plită, dar un ochi cu temperatură mai mică. Și, minune!, șiretlicul a funcționat. Mi-am umplut două borcane mari și încă două mici și până aproape de plecare am fost urs fericit din aist punct de vedere. După întoarcerea acasă nu știu dacă am mai cumpărat. Știu doar că de ceva vreme încoace l-am pus pe tata să întrebe toți prisăcarii de pe la noi prin sat și să-mi facă rost de-un borcănaș. Cum-necum, numai de refuzuri a dat... Sâmbătă, în schimb, am primit un bine-ambalat dar [adică învelit în câteva straturi de hârtie, să reziste călătoriei de 271 km]: un kg de miere de salcâm. Dulce de-ți merge la suflet! Așadar, nu cred că-i de mirare că atunci când i-am spus țiitorului-de-mână în mijlocul străzii că neapărat îmi trebe ceva dulce [de parcă m-aș fi topit fără], mi-a răspuns cu un mustrător-de-blând „linge-te pe bot!”. Râzi? Ei bine, la fel am făcut și eu. Întreabă-mă cum am dat de aist „prisăcar” și-ți voi spune că l-am așteptat o viață întreagă...

Sibiul ieri

Sibiu, Piața Huet. 7 Făurar 2015

mă bucurești!

...

Dacă înainte aveam dubii și mă gândeam că poate te întrebi și tu dacă merită atâta zdroabă pentru câteva ore împreună, acum am înțeles amândoi de ce. Povestea lui stupefiat-nespus prinde contur natural, crește asemenea unei plante căreia-i priește nemăsurat iubirea și grija cu care este ocrotită de grădinar... Pentru mine, e cea mai mare minune care mă face să înțeleg iubirea și să-I fiu constant recunoscătoare lui Doamne Doamne, să vreau să fiu un om mai bun și mai frumos pentru tine, ca astfel să ajung să te merit. Dar, prin tot ceea ce ești, clipă de clipă mă bucurești! Zdroaba a fost cu rost: taina lui cinșpe, bucuria clădirii unui nou vis. [Unul maaaare de astă dată! Și cel mai important, unul spre care ne îndreptăm împreună, doicaunul...]

iarna dorul înalbește

...

albul reacoperă ogorul,

iar mie

Făurar îmi ninge dorul...

gândul că mâine e

 aproape

îl așază și-l oprește, 

în timp ce zăpada

să cadă nu mai contenește.

te aștept.

ninge dorul, ninge...

fără timp și fără loc: toc!

...

„Pour bien traduire il faut peser les mots et non pas les compter.” (Cicéron)

re-verde

...

...ce va fi vrut tanti aceea atunci când m-a văzut pozând obloane verzi să-mi zică, habarnam!

„e pentru tine, nu pentru mine”

foto: Ana

nu știu ce țese castana cu planu-i primăvăratic, dar mi-e tare dor de ea. 

duminical

...

Când o viață întreagă duminica e pentru tine ziua în care te trezești cu drag și cu seninătate pe chip și te primenești pentru biserică, ziua în care la amiază e toată lumea acasă pentru masa în familie pregătită de mama, ziua în care te bucuri de momente neprețuit de calde împreună, e poate normal să se revolte ceva în tine atunci când vezi că unii oameni nu știu să aprecieze această binefăcătoare odihnă de Sus... Recunosc, azi speram să nu-l prea sune nimeni pe Microsoft. Nu pentru literele mele și așa bâiguitoare, ci pentru tristețea că unii parcă n-au altceva de făcut într-o asemenea zi decât să-și instaleze troasoantsancul. 

În drum spre casa cu uși autoblocabile, mi s-a făcut foame, așa că mi-am luat un foietaj cu brânză. Și doar când am gustat din el și am văzut că-i cald mi-am dat seama că cineva a stat să-l pregătească pentru mine, deși azi e duminică. Iar tanti cea zâmbitoare care mi l-a vândut, era tot la lucru, deși e aceeași zi pentru toți și fiecare îi are pe cei dragi acasă. Apoi m-am mai uitat câteva secunde în jurul meu și am văzut mașini venind încoace, plecând încolo; autobuze pline cu oameni; taxiuri. Cu alte cuvinte, nenumărați oameni care lucrează duminica pentru confortul celor care se bucură de odihnă. Până acum n-aș fi considerat-o pe tanti care frământă aluatul ăla o eroină, dar acum așa o văd. Și tot așa pe colega ei care încă mai era în spatele tejghelei atunci când la sfârșitul programului meu m-aum dus și am cerut prăjitura cu cremă verde și roz...

Azi am învățat o lecție importantă: trebuie să prețuim duminica!

Blând

...

pentru că sunt o cicălitoare, domnișoara cea Poezitoare mi-a trimis ieri blând vers ivit din soare:

Ce blând e soarele, ce blând

și ce frumoase-s razele râzand!

Știu, primăvara încă n-o să vină,

dar e-atâta gingășie în lumină...

Știu, sufletul încă n-o să-și revină,

dar e lumina de speranță plină...

                                                          (Blând, 31.01.2015 - Poezitoarea)

ce dans era?

...și cum se face că atunci când te calc nu te enervezi, și-atunci când sunt în brațele tale nu mă simt ridicolă?