tu cam câte doruri crezi că poate un singur om avea?

azi a fost o zi de doruri. mi-am simțit inima plăpândă, sfioasă și palpitândă..că, de! așa îi place ei să aibă grijă de mine câteodată. eu m-am mutat de azi (al doilea acasă e acum un locșor liniștit), el pleacă mâine. când am încercat să-i spun că mi-e frică de tot ce urmează și că vreau înapoi acasă, la căsuța mea din copac, mi-a zâmbit blând, m-a îmbrățișat și mi-a zis: ”Doar nu-i prima dată... hai, fii tare! Mergem cu Dumnezeu înainte!”. adică eu, cea mai mare pușculiță a familiei, eram îmbărbătată să lupt de cel care o să-și petreacă zilele în haine ude și papuci tari ca pietrele, în geruri cumplite tăind spini. degetele lui o să fie bătute de mărăcini, o să-l ia durerea de gât din prima săptămână, o să-l doară oasele și mușchii pân-la rădăcină și o să fie singur. dar n-o să se plângă că nu mai poate, asta niciodată. Doamne Doamne l-a croit om bun și așa va rămâne mereu.

stughi, culeși cu tata

cel mai dor... o să le fie cizmelor negre de gumă și cămășilor albe pe care n-o să le mai întind pe sârmă și lui Rex, care n-o să mai aibă cu cine să-și mănânce colțul de pâine de dimineață; n-o să-i mai facă nimeni cu ochiul și n-o să-i mai zică: ”ce cauți iar în bucătărie, hoțomane?”

rămânătorii o să fie liniștiți. n-o să li se facă dor.

de învățat

”Învață să fii liber și să nu uiți de veșnicia ta. Învață să fii altfel și să nu uiți nicio clipă că ai un suflet. Învață să te gândești la cei din jurul tău șă să nu-ți ignori rolul pe care Dumnezeu ți l-a dăruit pe acest pământ. Învață să te bucuri de fiecare secundă de viață și să fii oricând gata a le dărui celorlalți. Și chiar și lui Hristos. Învață să fii cu adevărat fericit..” (Monahul Paulin)

miroase dulce a miez..

”Într-o nucă sunt patru odăi și e cald,
Și-n întuneric miroase dulce a miez,
De-afară pătrunde doar o mirare de greier
Într-o nucă aș vrea să-ntomnez”                                  (Într-o nucă, Ana Blandiana)

se coace Răpciune

  

jurnal de lăzărist **

„Mirosul toamnei a devenit pentru noi mirosul începutului de școală…”(din scrisoare)

Încă mi-e greu să mă obișnuiesc cu gândul că nu mai sunt printre cei care încep școala la mijlocul lui septembrie. E aducătoare de melancolie și atâția ani de amintiri și începuturi starea asta, dar astăzi m-am trezit iar cu noaptea-n cap să merg la Lazăr. Pentru ei. Pentru că mi-s tare dragi. Pentru că unii dintre ei vor ocupa mereu o parte din inima mea, oricât de departe ar fi plecați. Pentru că mă umplu de energie, bună dispoziție și determinare când sunt în preajma lor.

Le-am dat  azi câte un petic de hârtie, să scrie ce-și doresc să li se întâmple  până la anul. Inițial am zis că acasă sigilez direct în plic cele 14 păturici,dar nu am rezistat să nu le citesc. Acum îmi pare bine că nu m-am abținut, am găsit câteva  lucruri pe care nu le știam. Se pare că uneori e bine să ai ”idei crețe”.

unde ai dispărut, hoțomane?

e  vina mea că te-am pierdut, e vina noastră...

Așa insensibilă cum m-ai știut, nici eu nu aș fi crezut că o să ajung să-mi fie dor de tine, dar tare îmi e...Prostuțule, mă enervau firele albe pe care le lăsai peste tot, dar îmi plăcea când te luai după mine în grădină  sau la râu, când veneai cu noi la plimbare și te gudurai sau dădeai țanțoș din lăbuțe, erai tare drăgălaș. ”Vedeți? Vin cu voi, să vă păzesc”, parcă ne ziceai. Vara trecută erau să te mănânce de viu (la propriu) câinii de la  oi când s-au năpustit asupra ta, hainii! Și atunci ai plâns... Țin minte că-ntr-o zi toamna trecută, când citeam și tu dormeai tolănit la soare te-am întrebat ce faci. Te-ai trezit, m-ai privit blând și mi-ai făcut cu ochiul. Și când lătrai noaptea-ntreagă de nu puteam adormi din cauza ta..habarnai ce pustie-i acum curtea fără tine, hoțomane! Ce minte naivă am avut să nu ne dăm seama că tu nu poți urca în tren și că n-o să-ți mai amintești drumul spre casă. Ai simțit, știu că ai simțit. Altfel nu ai fi devenit așa impacientat, nu ne-ai fi privit cu lacrimi șiroindu-ți pe obraji; vezi tu, am înțeles atunci că nu e nevoie de cuvinte să exprimi ce simți..Of, tiranozaurule! Unde ai dispărut?

corăbiile ce aduc toamna

  peinture: Vincent Van Gogh, Barques de pêche près des Saintes-Maries

cred că Domnul Van Gogh s-ar bucura să știe că picturile lui au ajuns să călătorească și în plicuri. mulțumesc, ana!

ce-ai zice dacă aș învăța să zbor?

devreme toamnă e acum..

alte măști, aceeași piesă..

cu bunici și-ai lor nepoți.